Data publicării:
Boureanu, după ce a fost condamnat: A stat ca un câine de pază
Cristian Boureanu a făcut primele declarații după ce a fost condamnat miercuri, 20 iunie.
Cristian Boureanu a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 1 la doi ani şi două luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, el fiind acuzat că a lovit un poliţist rutier. Decizia nu este definitivă.
"Știți că niciodată nu am vorbit despre probele din dosar și am refuzat să le fac publice. Mulțumesc foarte mult lui Ion Dincă, pe care puțină lume știe că eu nu-l cunoșteam. A fost prima oară când l-am văzut când eram deja în arest. Mulțumesc că a stat ca un câine de pază în momentul în care s-au colectat declarațiile și probele. Pentru că multe probe au ajuns la dosar după șase luni, opt luni. Și sunt probe care nu au ajuns niciodată la dosar", a declarat Boureanu, care a spus că respectă decizia.
De asemenea, a precizat că s-a legitimat, "conform legii, cu nume, prenume, data nașterii". "Nu l-am atins pe polițist, nu i-am rupt uniforma", a mai spus Cristian Boureanu.
Decizie și pentru Laura Dincă
De menționat că, în acelaşi dosar, prietena lui Boureanu, Laura Dincă, a fost achitată pentru mărturie mincinoasă. "Acuzația pentru Laura a fost un pretext", a mai zis Cristian Boureanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News