Data publicării:

Botoșani. Și-a UCIS tatăl cu 30 de pumni în cap, după ce l-ar fi văzut pe DIAVOL

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Crimă șocantă în Botoșani. Un bărbat și-a ucis tatăl, după ce, susține agresorul, l-a văzut pe diavol în el.

Un vârstnic din Botoșani s-a stins din viață în noaptea de luni spre marți, la spital, după ce a fost înjunghiat și lovit de 30 de ori cu pumnul în cap, de propriul fiu. 

Bărbatul, în vârstă de 74 de ani, a fost găsit de ginere într-o baltă de sânge. Ginele a sunat la 112, în timp ce agresorul stătea în curtea casei și își recunoștea fapta, afirmând că l-a văzut pe diavol în tatăl său, conform Monitorul de Botoșani

Fiul victimei a fost reţinut de poliţişti şi internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Botoșani. 

„Colegii care s-au deplasat la faţa locului au identificat în curtea locuinţei un bărbat de 39 de ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost preluat şi internat la Secţia de Psihiatrie în vederea expertizării. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de violenţă în familie”, a declarat purtătorul de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Simona Pușcașu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel