Data publicării:

Borşul, otrava din farfurie. Când devine periculos pentru sănătate

Autor: Liana Ganea | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Borșul este un ingredient nelipsit în bucătăria românească, însă puține persoane știu că există momente când acesta poate deveni extrem de nociv pentru sănătate. Iată când borșul ne poate face rău.

Borşul la plic este cel mai folosit ingredient la ciorbele acre ale românilor, însă nu mulți cunosc la ora actuală cât de periculos este şi că e pe lista alimentelor nu tocmai "ok".

E-uri la plic

În ultimii ani, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor a efectuat un studiu mai amplu, în urma căruia a descoperit că borşul la plic este o adevărată bombă pentru sănătatea oamenilor. Acesta conține mult prea mult zahăr, dar și aditivi. Iată ce aditivi conține borșul:

E101 – Riboflavina, un colorant galben spre portocaliu ccu proprietăţi de dizolvare reduse;

E150a – Caramel simplu. Colorantul artificial care produce hiperactivitate şi gastrită;

E270 – Acidul lactic este folosit ca stabilizator şi conservant.

E270 poate produce inflamaţii ale pielii, blocări de respiraţie, subţiază smalţul dentar şi provoacă afecţiuni severe ale sistemului digestiv;.

E304 – Palmitat de ascorbil: Antioxidant puternic ce atacă smalţul dinţilor;

E327 – Lactat de calciu este folosit drept conservant, în special împotriva drojdiilor şi fungilor, mai este folosit pentru a creşte stabilitatea antioxidanţilor şi pentru a preveni uscarea diferitelor produse. Poate provoca stări de hipercalcemie şi insuficienţă renală.

E621 – Monoglutamat de sodiu poate produce dureri de cap, slăbiciune

Leac străvechi

Pe lângă toate aceste contraindicaţii, iată şi beneficiile pe care ni le poate aduce borşul de casă, natural, nu cel sub formă de pulbere la plic. Principalul beneficiu este acela că este aducător de bacterii probiotice. Deci, în organism, pe lângă vitaminele, enzimele și mineralele specifice tărâțelor și a drojdiei de bere, borșul este aducător de bifidobacterii probiotice. Ce sunt probioticele? Sunt acele microorganisme care introduse în organism fac bine intestinului, fac bine colonului. Păstrează sănătatea florei saprofite, implicit sănătatea întregului tract digestiv. Există și alte alimente care sunt aducătoare de probiotice cum sunt murăturile sau produsele lactate fermentate, cu avantajele și dezavantajele fiecărei categorii! În cazul borșului se pare că avem numai avantaje, avantajul maxim este că nu avem sare deloc în această băutură deci poate fi consumată fără grijă și de către persoanele care sunt hipertensive! Nu avem glucoză deci poate fi consumat de persoane care au diabet! Nu există calorii deci poate fi consumat de persoanele care au probleme cu greutatea corporală! Nu avem lactoză sau gluten deci poate fi consumată și de persoanele cu intoleranță cele două substanțe.

Borșul trezește din mahmureală! Știința nu cunoaște exact care sunt mecanismele subtile ale acestui fenomen. Empiric s-a observat acest lucru, iar aceste beneficii se cunosc de foarte mult timp. Tot empiric s-au descoperit și beneficiile borșului în boli precum dischinezia biliară, TBC pulmonar, litiaza renală, infecțiile urinare, etc…

Borșul poate fi integrat cu succes în dietele alimentare la persoanele care vor să slăbească! Atenție, borșul nu conține fibre! Borșul este plin de minerale, oligoelemente, enzime care sunt conținute în tărâțe, dar propriu-zis fibre, în borș, nu există. Deci borșul nu balonează și borșul nu are niciun fel de relevanță asupra accelerării tranzitului intestinal tocmai pentru că nu conține fibre.

Cum se face borşul de casă

Nutriționiștii recomandă borșul de casă. Pentru a face acest borș sănătos și a renunța la borșul la plic, ai nevoie de:

1/2 kilogram de tărâțe de grâu

1 cană de făină de porumb

2-3 crenguțe de vișin cu frunze

3 pași pentru a prepara borș acasă:

Tărâțele de grâu se amestecă împreună făina de porumb într-o oală de 6 kilograme. Se adaugă apă rece cât să cuprindă compoziția, se amestecă și ar trebui să obțineți o maia.

Separat, se pun la fiert 3 litri de apă. Se adaugă crenguțele de vișin și se dă în clocot. După ce oprim focul, se toarnă peste compoziţia din tărâţe. Se învârte continuu și se adaugă și 800 de grame de huște.

Se lasă 2-3 ore acoperit, cu un capac sau un prosop, după care amestecăm cu o lingură de lemn borșul. Borșul se scurge de tărâțe și se pune în sticle la frigider.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel