Data publicării:

Bonus pentru constructorii autostrăzii Braşov - Ploieşti. 100 de milioane de euro dacă termină lucrarea cu un an mai devreme

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Asfaltare
Asfaltare

Constructorii Autostrăzii Ploieşti-Braşov ar putea primi 100 de milioane de euro dacă termină lucrarea cu un an mai devreme, dar ar putea fi şi penalizaţi cu aceeaşi sumă dacă întârzie cu un an finalizarea lucrărilor, a afirmat, marţi, Ion Ghizdeanu, preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), conform Agerpres. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Sunt foarte multe date concrete şi cred că nu are rost să le precizăm pe toate. Ele sunt în studiul de fundamentare, sunt în contractul de parteneriat public-privat, sunt pe site. Câteva sunt importante: 1,4 miliarde euro este valoarea investiţiei din care partenerul public până la 25% şi până la 75% sau puţin mai mult asocierea căreia i s-a atribuit şi care a fost astăzi prezentă. Durata întregului proiect este de 24 de ani din care, în principiu, este un an proiectare, trei ani execuţie şi 20 de ani operarea, astfel încât să poată fi returnată valoarea pe care a investit-o partenerul privat. Proiectul este conceput în baza traficului şi studiului de trafic efectuate acum câţiva ani şi are de asemenea în el o profitabilitate de aproape 10%, ceea ce a asigurat interesul investitorilor străini. Au fost mai mulţi am rămas la această asociere cu firma chineză, cea mai importantă din lume. O altă dată importantă este că se prevede o bonificaţie în cazul proiectul este terminat mai devreme, respectiv în loc de patru ani, trei ani sau doi ani, o să vedem cât de repede, dar, de asemenea şi o penalitate dacă întârzie, de circa 100 de milioane de euro pe an", a spus Ion Ghizdeanu.

Urmează semnarea contractului pentru autostradă

El a declarat că acum are loc faza finală de negociere a clauzelor şi apoi urmează semnarea contractului cu asocierea formată din companiile CCCC International din China şi Makyol din Turcia. Şeful CNSP consideră că dacă se începe de pe acum proiectarea ar putea fi finalizată anul viitor, iar atunci va începe construcţia.

Preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Ion Ghizdeanu, a participat marţi la întâlnire pregătitoare pentru negocierea şi finalizarea contractului de realizare, în parteneriat public-privat, a Autostrăzii Ploieşti-Braşov alături de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc şi de conducerea asocierii de firme calificată pentru atribuirea contractului de parteneriat public-privat.

Ministrul Transporturilor a menţionat că Premierul urmăreşte cu maxim interes realizarea acestui proiect strategic de investiţii şi va monitoriza activitatea instituţiilor publice implicate astfel încât, în condiţiile legii să fie eliminat orice element birocratic, iar proiectul să fie realizat în termenul care urmează a fi stabilit. AG

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel