Data publicării:
Bombă pentru PNL: Agenția de Prevenție în Sănătate, pe care o vrea Alina Gorghiu, deja există
Pe site-ul Camerei Deputaților a fost publicat un proiect legislativ al PNL pentru prevenția în sănătate, aflat în dezbatere publică până la 1 martie. De la început, proiectul propus de deputații PNL, în frunte cu Alina Gorghiu și Eugen Nicolăescu, a stârnit critici.
Potrivit propunerii legislative, proiectul, de la strategie la implementare, ar urma să fie coordonat de un nou organism: Agenția Națională de Prevenție în Sănătate. Toate demersurile acestei agenții se vor supune aprobării Guvernului. Finanțarea se va face de stat cu bani serioși, cel puțin 10% din fondurile publice alocate sistemului de sănătate, în condițiile în care medicii se plâng că nu au pastile uzuale, salarii, aparatură. Un secretar de stat ar urma să dirijeze sumele astronomice în proiecte fanteziste, cum ar fi caravane cu laboratoare la sate. Secretarul de stat este funcționar public, greu de schimbat. Miza este reprezentată, ca în 2008, de analizele din import.
Bomba este că agenția propusă de Alina Gorghiu și Eugen Nicolăescu funcționează deja. Se numește Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate (CNEPSS), dar nu prevede și ceea ce a indignat: ca oamenii care descoperă cancerul într-un stadiu avansat, să-și plătească jumătate din costurile tratamentului.
CNEPSS este condusă de un director în subordinea căruia se află:
a) Compartimentul evaluarea sanatatii si BNT prioritare;
b) Compartimentul sanatatea copiilor, tinerilor si colectivitatilor de invatamant;
c) Compartimentul promovarea sanatatii si educatie pentru sanatate;
d) Compartimentul informatica si management programe sanatate si promovarea sanatatii.
Potrivit sursei citate, CNEPSS asigură coordonarea profesională specifică pe plan național a Institutului, exercitând atribuții generale:
a) coordoneaza tehnic si metodologic elaborarea, implementarea, monitorizarea si evaluarea programelor de sanatate din domeniul specific;
b) identifica prioritatile de monitorizare a sanatatii populatiei si grupurilor specifice in conformitate cu indicatorii starii de sanatate in vigoare din Romania si solicitate de Comisia Europeana;
c) participa la elaborarea metodologiilor de monitorizare si supraveghere si evaluare a sanatatii in relatie cu mediul;
d) participa la studii si cercetari pentru evaluarea sanatatii in relatie cu mediu;
e) realizeaza Raportul anual privind starea de sanatate a populatiei in relatie cu principalii determinanti;
f) coordoneaza metodologic la nivel national monitorizarea dezvoltarii fizice si a supravegherii starii de sanatate a copiilor si tinerilor din colectivitati si a conditiilor igienico-sanitare din unitatile de ocrotire, educare si instruire pentru copii si tineri pentru identificarea riscurilor pentru sanatatea copiilor;
g) elaboreaza normele de referinta nationale privind nivelul de dezvoltare fizica a copiilor si tinerilor, utilizate pentru depistarea tulburarilor de crestere;
h) organizeaza, gestioneaza baza de date si elaboreaza Raportul anual privind sanatatea copiilor si tinerilor;
i) actualizeaza si implementeaza indicatorii sanatatii publice;
j) analizeaza si disemineaza rezultatele si cunostintele referitoare la determinantii sanatatii si propune recomandari pentru interventii specifice;
k) efectueaza expertize, ofera asistenta tehnica si realizeaza servicii de sanatate publica la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;
l) participa la elaborarea de proiecte de acte normative;
m) ofera programe de educatie continua;
n) propune si realizeaza anchete si studii specifice in vederea indeplinirii misiunii de supraveghere si evaluare a starii de sanatate a populatiei;
o) participa la programe internationale si stabileste parteneriate cu institutii cu preocupari similare din alte tari in vederea efectuarii de studii si cercetari comparative si a schimbului de experienta si informatii;
p) propune si, dupa caz, asigura reprezentarea domeniului de activitate in relatie cu partenerii institutionali nationali si internationali;
q) asigura diseminarea cunostintelor stiintifice bazate pe dovezi prin elaborarea si publicarea de materiale informative si educationale;
r) pune in aplicare reglementarile specifice prevazute in alte acte normative aplicabile domeniului;
s) implementeaza campanii de informare, educare, comunicare cu privire la teme din domeniul de competenta, cu avizul Ministerului Sanatatii;
t) elaboreaza ghiduri metodologice in domeniile de competenta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News