Utilizarea fotografiei "a fost făcută necorespunzător şi fără aprobarea autorităţilor slovene", a declarat Dragan Barbutovski, consilier al biroului premierului Robert Golob.
Anterior, guvernul sloven a publicat o serie de tweet-uri în limba engleză în care denunţa faptul că "fotografia folosită de Ministerul rus de Externe pe Twitter" este "o fotografie a Agenţiei Slovene pentru Deşeuri Radioactive (ARAO)".
Ministerul rus de Externe a postat luni pe Twitter următorul mesaj, tot în limba engleză: "Ministerul rus al Apărării: conform informaţiilor de care dispunem, două organisme ucrainene au primit ordinul să creeze #bomba murdară".
Textul a fost ilustrat cu fotografii reprezentând în special o centrală nucleară, un loc de depozitare a deşeurilor radioactive, reactoare de cercetare ştiinţifică precum şi saci din plastic care conţin uraniu şi plutoniu uzaţi.
Cuvântul "radioaktivno", care înseamnă "radioactiv" în slovenă, se afla pe sacii din plastic.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia are cunoştinţă despre planurile Ucrainei de a utiliza o "bombă murdară", reluând o acuzaţie nefondată făcută în mod repetat de Moscova în ultimele zile, notează Reuters.
SUA, Europa şi NATO au calificat acuzaţia împotriva Ucrainei drept o invenţie a Rusiei, în timp ce guvernul ucrainean a avertizat că Rusia denunţă adesea astfel de probleme atunci când intenţionează să folosească ea însăşi arme interzise, cel mai adesea sub "steag fals" şi apoi să dea vina pe Kiev, notează agenţiile de presă internaţionale.
O bombă radiologică sau "bombă murdară" constă din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive destinate să fie diseminate în praf în momentul exploziei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video