Data publicării:

Bolsonaro, sfidat pe față de propriul ministrul al Sănătății

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Sănătății din Brazilia l-a sfidat public pe președintele Jair Bolsonaro pe tema coronavirusului, acuzându-l că sădește dubii în mințile braziliene asupra nevoii de distanțare socială.

Ministrul Sănătății din Brazilia l-a sfidat public pe președintele Jair Bolsonaro pe tema coronavirusului, acuzându-l că sădește dubii în mințile braziliene asupra nevoii de distanțare socială, conform The Guardian.

Într-un interviu de duminică noaptea la cea mai vizionată televiziune braziliană, Luiz Henrique Mandetta a semnalat că insistența lui Bolsonaro de a dojeni recomandările Ministerului Sănătății nu fac decât să deruteze poporul format din 210 milioane de oameni.

Pe cine să asculte brazilienii?

„Ei nu știu dacă să-l asculte pe ministrul Sănătății sau pe președinte", a zis Mandetta. În plus, acesta i-a cerut administrației Bolsonaro să prezinte „o singură linie, unită", despre cum să abordeze pandemia.

Într-o lovitură clară la adresa neaprobării lui Bolsonaro, Mandetta a mai spus: „Când vezi că oamenii intră în brutării, în supermarketuri... este clar că ceva este în neregulă".

Liderul de extremă dreapta al Braziliei a vizitat un supermarket în capitala Brasilia, pe 29 martie, dar și o brutărie, joia trecută, unde a îmbrățișat fanii și s-a pozat cu ei. „Nimeni nu îmi va încălca dreptul să vin și să plec", a spus Bolsonaro, la o farmacie, vineri.

Bolsonaro, ca un diabetic care mănâncă dulciuri

În timpul interviului, despre care presa braziliană scrie că Bolsonaro nu l-a agreat, ministrul a comparat comportamentul șefului său cu cel al unui diabetic necooperant, care refuză să urmeze sfatul doctorului de a nu mânca dulciuri.

„Le spunem: << Acest lucru îți va face probleme, rinichii îți vor ceda, ai putea să-ți pierzi vederea sau să ți se amputeze un picior >> ", a spus ministrul. Însă unii insistă să mănânce dulciuri în continuare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel