Data publicării:

Bolsonaro s-a închis în sine după pierderea alegerilor. Mesaj în lacrimi cu două zile înainte să plece din fruntea Braziliei

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Jair Bolsonaro și-a luat rămas bun de la susținătorii săi cu două zile înainte să-și predea mandatul.

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, şi-a luat rămas bun de la susţinătorii săi, într-un prim mesaj online de la înfrângerea de la alegeri. Potrivit Agerpres, acesta și-a șters lacrimile în timp ce vorbea, fiind vizibil afectat de faptul că îi face loc la șefia țării adversarului lui de stânga.

Preşedintele de dreapta aflat la sfârşit de mandat nu a precizat dacă îi va înmâna duminică eşarfa prezidenţială succesorului său, Luiz Inacio Lula da Silva, aşa cum prevede protocolul de învestitură, întrucât urmează să plece în scurt timp în Statele Unite.

Înfrângerea de la alegeri, văzută drept o singură bătălie



„Lumea nu va înceta să se învârtă la 1 ianuarie (...) Avem un mare viitor în faţa noastră", a spus Bolsonaro. „Pierdem bătălii, dar nu pierdem războiul", a adăugat cel care a fost învins la limită în alegerile prezidenţiale din octombrie de liderul de stânga Lula da Silva. Jair Bolsonaro ar urma să părăsească Brazilia foarte curând pentru o călătorie în Statele Unite, întrucât Secretariatul General al Preşedinţiei a autorizat ieşirea din teritoriu a membrilor personalului însărcinat cu securitatea "viitorului fost preşedinte" pentru o deplasare la Miami "în perioada 1-30 ianuarie 2023", potrivit Monitorului Oficial de vineri.

Bolsonaro s-a închis în sine după înfrângere



Bolsonaro nu a menţionat această călătorie, dar s-a adresat direct susţinătorilor săi care continuă să campeze în faţa cazărmilor sau a sediilor armatei din Brasilia şi din alte oraşe pentru a cere o intervenţie militară pentru a-l împiedica pe Lula să preia funcţia. „Nu am crezut niciodată că voi ajunge aici", a spus Bolsonaro printre lacrimi, înainte de a declara că „cel puţin am întârziat cu patru ani prăbuşirea Braziliei cu această ideologie malefică de stânga.

„Am dat tot ce am avut mai bun", a continuat preşedintele demisionar, ai cărui patru ani de mandat sunt consideraţi de majoritatea analiştilor ca fiind foarte răi. În faţa reşedinţei sale oficiale din Palatul Alvorada, manifestanţii care au urmărit transmisia în direct au strigat „laş" şi „ruşine". De la victoria lui Lula, pe care nu l-a felicitat niciodată, Bolsonaro trăieşte practic în izolare la Brasilia, închizându-se în sine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel