Data publicării:

Boldea, primul student a lu' Băsescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
oana-stanciulescu
oana-stanciulescu

Chiar înainte de a-și face școală, academie, ong-ul sau „ceva acolo”, lui Traian Băsescu i se face o demostrație de zile mari – sunt mulți care au învățat deja în ultimii 7 ani de la maestru, au ciupit câte ceva din secretele politicii, n-au trecut ca gâsca prin apă.

Păi ce-au învățat înainte chiar să-și înscrie oficial domnul președinte școala?

Au învățat că poți să faci vânzări anterioare câte vrei și cum vrei.

Au învățat că poți să-ți ajustezi puțin documentele, să încalci legea pe ici pe colo pentru o casă pe care ți-o aprobi singur.

Au învățat să faci evaziune fiscală.

Au învățat să-ți încalci cuvîntul, să joci teatru, să minți, să păcălești, să calci în picioare pe toată lumea, să nu respecți deciziile justiției.

Și dacă ai învățat bine toate astea atunci oamenii nu te vor mai striga pe numele tău, ci vor striga Animalule politic. Și vor spune cu admirație – Dom’le, e cum e, dar are instinct de animal politic, îi joacă pe ceilalți pe degete, e șmecher.

Problema este că tânărul deputat Mihai Boldea, intrat în Parlamentul României ca PDL, care a fugit din țară nu printre berbecuți, ci cu jeepul, a ales un moment nepotrivit ca să-i arate domnului președinte Traian Băsescu cât a învățat.

Fără să știe, și-a dat licența la școala lui Băsescu exact când profesorul era în plin curs.

Adică, vine profesorul și plânge de 3 zile la televizor pe umărul României, pe umărul a milioane de săraci, care nu dorm bine de 2 ani de zile. Dar acum nu mai contează, pentru că românii au aflat de insomnia prezidențială, care deși a durat doar o noapte, a fost mai intensă decât a oamenilor obișnuiți. Noaptea de 6 spre 7 mai 2010. Ce alții trăiesc în 2 ani de zile, domnul președinte simte într-o noapte.

Și când să fezandeze domnul președinte Băsescu electoratul, vine tânărul Boldea și dă cu mucii-n fasole. Poți tu acum să anunți creșteri salariale în fiecare lună, să plângi non stop la OTV, degeaba.

Adică să nu ți se tragă de la Angela Merkel, de la Statele Unite ale Europei, de la Moscova, hai, fie și de la Olanda, de la criza mondială, de la lipsa de productivitate și eficiență a Vechiului Continent......ci de la Boldea....cum s-a putut întâmpla una ca asta când domnul președinte avea totul sub control? Al dracului destin......își bate joc de tine când nu te aștepți!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel