Data publicării:

Bolcaș: CCR a demonstrat că Băsescu nu are superimunitate. Președintele poate fi trimis în judecată

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
bolcas decenews
bolcas decenews

Avocatul Lucian Bolcaș a explicat pentru DC News ce impact ar trebui să aibă motivările CCR cu privire la neconstituționalitatea modificărilor aduse Codului Penal. Lucian Bolcaș opinează că motivările CCR demonstrează o dată în plus că președintele Traian Băsescu nu ar trebui să se bucure de superimunitate. Șeful statului, arată avocatul, ar trebui să beneficieze de aceeași imunitate de care se bucură senatorii și deputații, lucru prevăzut în Constituție și reconfirmat de Curtea Constituțională. Astfel că, mai spune Lucian Bolcaș, așa cum se întâmplă cu parlamentarii, și Traian Băsescu "poate și trebuie să fie trimis în judecată dacă a săvârșit infracțiuni".

[caption id="attachment_400335" align="aligncenter" width="640"] Foto: dcnews.ro[/caption]

DC News: CCR spune că toți oamenii sunt egali în fața legii. Cum rămâne cu superimunitatea președintelui Traian Băsescu?

Lucian Bolcaș: Problemele ridicate de deciziile 2 și 3 ale Curții Constituționale vin să clarifice o serie de aspecte deosebite. Referirea în aceste decizii la principiul constituțional - prevăzut la articolul 16 din Constituție, în sensul că nimeni nu este mai presus de lege - invocat în repetate rânduri în aceste decizii, invocarea sa ne dă prilejul să fim optimiști în sensul stabilirii, de data aceasta la rang constituțional, răspunderii președintelui. Aceste decizii demonstrează că fantasmagoria privind superimunitatea președintelui care nu poate să fie trimis în judecată în timpul mandatului său este total neconstituțională. Este interesant că aceste decizii sunt semnate și de dl Morar, autorul acestei bizarerii constituționale, făcută numai cu scopul de a-l apăra de răspundere penală pe dl Băsescu, cât mai este președinte al României.

DC News: Și atunci ce-i conferă lui Traian Băsescu această imunitate?

Lucian Bolcaș: Nimic. Această pretinsă superimunitate este o minciună neconstituțională, pentru că am un text care vorbește despre imunitatea președintelui în Constituție, text care spune clar că președintele nu se bucură de altă imunitate decât cea a deputaților și a senatorilor. Imunitatea sa nu o depășește pe cea a deputaților și a senatorilor, care ați văzut că pot fi trimiși în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni, pot să fie condamnați pentru săvârșirea de infracțiuni, așa cum poate și trebuie să fie trimis în judecată și președintele dacă a săvârșit infracțiuni.

DC News: Deci dacă ar fi să vorbim strict în sensul Constituției și al legii, CCR i-a făcut un deserviciu lui Traian Băsescu declarând neconstituționale modificările aduse Codului Penal ...

Lucian Bolcaș: Categoric! Dacă apreciem această decizie în doi parametri, eu spun că este extraordinar de justificată. Primul parametru este că a stabilit în mod ritos că președintele nu poate să fie așezat mai presus de lege. În al doilea rând, a restabilit o serie întreagă de noțiuni și tehnici juridice care au fost încălcate într-un mod nepermis de către Camera Deputaților, care a adoptat o bizarerie, nu o lege.

DC News: Va avea vreun efect motivarea CCR asupra imunității lui Traian Băsescu? Se va schimba ceva?

Lucian Bolcaș: Sigur că da. Orice decizie, dar mai ales cele care sunt de admitere, au o anume putere în caracterul interpretativ obligatoriu pe care le dau considerentele acestor decizii. Acum, oricând, în orice împrejurare - pe baza deciziilor Curții Constituționale - să suținem: președintele nu are imunitate. Cine pretinde că are o asemenea imunitate, mai presus de textul articolului 84, alineatul 2 din Constituție, greșește, sau, dimpotrivă, cu intenție vrea să mistifice adevărul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel