Bogdan Trif: Guvernul PNL = tăieri de salarii, pensii, concedieri
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Bogdan Trif. FOTO: Facebook / Ministerul Turismului
Bogdan Trif. FOTO: Facebook / Ministerul Turismului
"Tot ceea ce am spus până acum referitor la lipsa de viziune şi de oameni competenţi în Guvernului PNL s-a adeverit", apreciază Bogdan Trif, preşedintele PSD Sibiu.

"Pensiile românilor nu vor fi majorate, aşa cum este prevăzut în legea iniţiată şi votată de PSD. Ieri, domnul Câţu, în bătaie de joc faţă de părinţii şi bunicii noştri, compara sistemul de pensii din România cu sistemul penal Caritas, un joc piramidal care a furat banii românilor. Acum două zile, doamna Turcan, în calitate de vicepremier afirma că Guvernul PNL ia în calcul creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani, în condiţiile în care speranţa de viaţă în România este de 75 de ani. În viziunea doamnei Turcan, probabil a doua zi după ce a ieşit la pensie, românul ar trebui "să se trezească mort", dacă e să parafrazăm afirmaţia făcută de dânsa de la pupitrul Guvernului.

Referitor la măririle salariale prevăzute de Lege, PNL a fost foarte clar: nu a acordat majorările salariale celor care aşteptau să li se facă dreptate începând cu 1 ianuarie. De Revelion, PNL a atacat pe ascuns la Curtea Constituţională Legea care prevedea aceste măriri salariale, astfel că oamenii nu şi-au primit drepturile băneşti", se arată într-un mesaj transmis de către Bogdan Trif.


"Mai mult, PNL dă de înţeles că nici profesorii nu vor beneficia de salarii majorate în acest an"

"Ministrul învăţământului, aflat în direct la Antena 3, întrebat fiind de jurnalistul Cătălina Porumbel care este suma prevăzută în buget pentru majorarea salariilor, nu a ştiut să răspundă, nici măcar să dea o estimare. Cu câteva zile în urmă, premierul Orban a declarat că nu i se pare corect ca salariile dascălilor să fie majorate.

Tot actualul premier Orban şi doamna vicepremier Turcan au anunţat că nu vor dubla alocaţiile copiilor, deşi legea iniţiată şi votată în Parlament de PSD a fost trimisă la preşedintele Iohannis pentru promulgare, iar impactul bugetar nu este foarte mare.

Primele acte normative date de Guvernul PNL au vizat eliminarea unor taxe impuse băncilor, băieţilor deştepţi din sistemul energetic şi a celor din producţia şi distribuţia carburanţilor. Astfel au fost luate miliarde de euro de la bugetul de stat şi au fost vărsate în buzunarele băncilor şi a clientelei politice PNL. De aceea ministrul de finanţe are nevoie de bani şi împrumută România la dobânzi record, iar creşterile de salari, pensii şi alocaţii pentru copii sunt fie amânate, fie anulate.

Să nu uităm că ministrul Muncii a declarat că, într-o primă etapă, 150.000 de funcţionari din sistemul de învăţământ, medical, etc, urmează să fie concediaţi", se arată în comunicatul liderului PSD Sibiu.

Exemplu care sintetizează cel mai bine neputinţa Guvernului PNL



"Am putea continua cu multe alte astfel de exemple care arată lipsa de viziune şi incompetenţa miniştrilor din actualul Guvern PNL, care duc România spre colaps. O să ne rezumăm doar la încă un exemplu care sintetizează cel mai bine neputinţa Guvernului PNL: din 4 noiembrie de când Guvernul Orban a fost votat în Parlament şi până în prezent, aceşti oameni nu au fost capabili nici măcar să îşi aprobe Hotărârile de Guvern pentru funcţionarea Ministerelor din subordine. Întrebarea este: care sunt şansele ca acest guvern să aducă prosperitate pentru români şi România?

De menţionat faptul că, în conformitate cu datele Băncii Mondiale, ale EUROSTAT-ului şi ale INS-ului, Guvernul PSD a lăsat România cu un grad de îndatorare de doar 34% din Produsul Intern Brut (PIB), fapt care ne clasa pe locul 4 din UE ca ţară cu cea mai mică datorie publică", scrie Bogdan Trif.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel