Bogdan Lobonț, convocat la națională după o pauză de 4 ani
Surpriză mare la echipa națională. Bogdan Lobonț, portarul în vârstă de 39 de ani, a fost convocat pentru meciurile cu Kazahstan și Danemarca.
FRF a anunțat lotul de stranieri convocat. Marea surpriză este reprezentată de convocarea la lot a lui Bogdan Lobonț, goalkeeperul de 39 de ani al lui AS Roma. Ultimul meci la lui Lobonț în tricoul României a fost pe 15 noiembrie 2013, Grecia - România 3-1, în barajul pentru CM 2014, scrie GSP.. Fotbalistul ar putea activa și ca antrenor cu portarii în viitorul mandat al lui Cosmin Contra.
Un alt nume surprinzător este cel al lui Cristi Tănase (Karabükspor), care revine la prima reprezentativă după 2 ani și jumătate.
Convocarea jucătorilor s-a realizat sub coordonarea directorului tehnic al FRF, Mihai Stoichiță. Este posibil ca FRF să-i ofere un meci de retragere lui Bogdan Lobonț, mai ales că meciurile nu mai au nicio miză pentru noi, asta întrucât România nu mai are nicio șansă pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News