Data publicării:
Bogdan Drăghici, președintele T.A.T.A., acuzații GRAVE. Patru fete agresate sexual în opt ani
Preşedintele Asociaţiei TATA, Bogdan Drăghici, a fost reţinut de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit Libertatea, acesta ar fi agresat sexual patru fete în decurs de opt ani.
Bogdan Drăghici este cunoscut opiniei publice ca un promotor al drepturilor taţilor şi al unor proiecte antidiscriminare. El nu a rescunoscut faptele de care este acuzat, dar anchetatorii spun că au dovezi ale violurilor comisie de acesta. Potrivit Libertatea, acesta a abuzat sexual patru fete în decurs de opt ani. Printre acestea se numără două fiice, o nepoată și o prietenă a fetelor.
Poza în familistul convins
Comportamentul său reprobabil s-a manifestat însă și înainte de a ajunge să își abuzeze fiicele, în perioada 2008-2012 când și-ar fi agresat nepoata pe care s-a oferit să o mediteze la matematică. Potrivit declarațiilor existente la dosar, fata avea 11 ani când Bogdan Drăghici s-a apropiat de ea, în 2008. Îi cumpăra dulciuri, haine, o ducea la fast-food-uri și îi dădea bani. Abuzul sexual a încetat când fata avea 13-14 ani, acum aceasta fiind la o vârstă majoră.
Activitatea lui Bogdan Drăghici cu asociația T.A.T.A. implica multe deplasări prin România, de una sau două zile, în care le implica și pe fete, pentru a arăta, spun surse din anchetă, că este un om devotat familiei. Timp de aproape 5 ani, Bogdan Drăghici a pozat în tatăl perfect și și-a convins fetele că au o relație de familie minunată. În 2013, când Bogdan Drăghici a început să îți abuzeze sexual fiicele, fetele din prima căsătorie a lui Helen aveau 10 ani și, respectiv, 8 ani, fiica lui din prima căsătorie avea 9 ani, iar fata lor avea 4 ani. În deplasările prin țară ajungeau de cele mai multe ori fiica cea mare a lui Helen Drăghici și fiica lui din prima căsătorie, pe care le numea ”secretarele” sau ”asistentele” lui și le făcea să creadă că le-a selectat să vină cu el în urma rezultatelor obținute de ele la teste. Pe cealaltă fiică vitregă o ”pedepsea” și nu o lua în deplasări pentru că ea nu obținea rezultate bune la teste. După o astfel de ”recompensă”, în anul 2013, au ajuns cele două fete într-o deplasare la Cluj-Napoca. Atunci au rămas peste noapte la unul dintre tații pe care Drăghici îi consilia.
Ororile la care au fost supuse fetele, printre care și violuri repetate
Bogdan Drăghici a profitat la maximum de acest moment și și-a abuzat sexual fiica vitregă, pe care a luat-o din camera în care dormea în camera lui. Au urmat apoi alte abuzuri sexuale cu mai multe violuri chiar la fostul lor apartament, transformat în birou de către Bogdan Drăghici. Agresiunile sexuale au continuat până în iunie 2016, când Helen Drăghici a intentat divorțul și a plecat cu fiicele ei din locuința familiei.
O a treia posibilă victimă este fiica lui Drăghici din prima căsătorie, iar a patra victimă a fost îngrozită după o altă excursie cu președintele T.A.T.A., care ar fi umblat dezbrăcat prin cameră, în fața copiilor, cum a chemat-o pe ea la duș, să-i aducă un prosop, cum a atins-o în zonele intime și a sfătuit-o să nu fie pudică. Mama adoptivă a fetei i-ar fi relatat toate acestea la telefon lui Helen Drăghici, pe care ar fi sfătuit-o să-și ia cât mai repede fetița din locuința tatălui și din preajma lui, potrivit Libertatea.
Bogdan Drăghici, arestat preventiv pentru 30 de zile
Amintim faptul că instanţa a admis propunerea de arestare preventivă făcută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care îl acuză pe Bogdan Drăghici că şi-a agresat sexual fiica, care este minoră. Conform informaţiilor postate pe portalul instanţelor de judecată, soţia lui Bogdan Drăghici a solicitat în luna iulie emiterea unui ordin de protecţie, în numele unei fiice minore, împotriva tatălui. Cererea a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 5, apelul aflându-se pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Un alt dosar, referitor la nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului, a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 pe 12 iulie, încă nefiind stabilit un termen de judecată. Bogdan Drăghici este preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA).
Avocata mamei fetei a depus mai multe plângeri la poliție, iar anchetatorii au deschis dosar penal. Este vorba despre una dintre fetele lui Bogdan Drăghici, pe care ar fi agresat-o sexual când avea doar 10 ani, în urmă cu aproximativ 4-5 ani. Nu se cunoaște încă dacă mama fetei a aflat abia acum despre agresiunile bărbatului sau dacă sunt plângeri mai vechi, neluate în seamă. Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Președintele T.A.T.A este în Arestul Central.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News