Data publicării:
Bogdan Diaconu, apel către şmecheri: Lăsaţi-vă de politică!
Deputatul Bogdan Diaconu, fondator al Partidului România Unită, a făcut un apel pentru şmecherii din politică. El le recomandă să renunţe la viaţa politică, pentru că nu le mai oferă imunitate.
Iată ce scrie Bogdan Diaconu, pe pagina sa de Facebook:
Apel către șmecheri: lăsați-vă de politică!
Politica nu mai e ce-a fost. Nu mai asigură imunitate, nu mai e calea sigură spre îmbogățire fără teamă de lege. Așa că îi sfătuiesc pe șmecheri să se lase de politică și să lase locul celor care ar dori să facă ceva pentru această țară, dar nu prea au avut loc de sforari și de combinatori. Cum DNA curăță scena de figurile sinistre ale tranziției, sper ca acest lucru să-i descurajeze pe potențialii imitatori.
Dacă ieșirea din scenă, în cătușe, a marilor profitori ai tranziției românești nu face decât să elibereze locurile pentru alți șmecheri puși pe căpătuială, nu am făcut nimic. Tocmai de aceea îi sfătuiesc pe cei care vor să se îmbogățească să aleagă altă cale decât politica. Nu știu, să inventeze ceva nemaivăzut, să facă afaceri în privat și să demonstreze acolo că sunt capabili, orice, dar să lase politica deoparte. E și spre binele lor. Dar, mai ales, spre binele nostru. Să lase astfel locul celor care nu văd în politică o afacere, ci o modalitate de a servi binelui public, oricât de desuetă ar părea formularea.
E timpul ca în politică să pătrundă oameni care vor să lase în urma loc ceva, altceva decât moșteniri fabuloase familiei și conturi ascunse. Nu e bine nici pentru familiile profitorilor, până la urmă, să intre în politică, pentru că am văzut și destule beizadele ajunse alături de părinți după gratii.
Zegrean, despre DEMISIA lui Greblă
Avem acum posibilitatea unei înnoiri reale a clasei politice după operațiunea de igienizare efectuată de DNA și care se află, chiar în aceste zile, într-o ofensivă spectaculoasă. Să nu rămânem doar cu atât. Locurile goale să nu fie umplute iarăși de oameni din aceeași plămadă, că nu am făcut nimic. Există foarte mulți români pricepuți și dornici să facă ceva pentru țara lor, numai că nu aveau loc de apucătorii tranziției. Acum e momentul să-i încurajăm pe cei care țin la țara lor să facă un pas în față și să își primească locul meritat. Un loc care înseamnă responsabilitate și muncă, nu altceva. Avem șansa să aducem în fruntea României o nouă categorie de oameni, cu alte gânduri și cu totul alte intenții decât cei care defilează în aceste zile la DNA. Să nu ratăm această șansă. Altfel, DNA va secera la nesfârșit pleava, dar România nu se va alege cu nimic decât cu satisfacția dreptății post-factum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News