Data publicării:
Bogdan Chirițoiu, despre bănci: Anul trecut după declanșarea investigației, ROBOR a scăzut
Băncile din România continuă să-și facă de cap în timp ce Consiliul Concurenței analizează datele după controalele de anul trecut. Ancheta durează foarte mult, iar între timp băncile practică prețuri ridicate și dobânzi mari.
Consiliul Concurenţei se află încă în procesul de analiză a datelor obținute de la instituțiile bancare în cadrul investigațiilor privind posibile înțelegeri legate de produsele și serviciile de creditare destinate populației și indicele ROBOR. Rezultatele acestei analize se așteaptă a fi finalizate cel mai devreme în anul viitor.
"Avem două investigații, o să ieșim cu amândouă simultan, deci concluziile o să le prezentăm separat pentru că dacă o să se ajungă la sancțiuni aplicăm o singură sancțiune, din acest motiv avem o investigație de anul trecut, una din acest an, anul viitor o să avem rezultatul lor și o să ieșim cu amândouă în același timp. Pe la jumătatea anului viitor, trebuie să fim siguri pe noi după ce trecem prin toate mecanismele noastre de verificare interne și externe, toate aceste investigații trebuie validate și de Comisia Europeană.
Anul trecut după declanșarea investigației, ROBOR a scăzut, acum nu spun că a scăzut datorită investigației, dar e adevărat că imediat dupa investigație a scăzut", a spus Bogdan Chirițoiu pentru România TV.
Amintim că în noiembrie 2022, inspectorii Consiliului Concurenţei au demarat un control inopinat la 10 bănci, în cadrul unei investigaţii privind modul de stabilire a indicelui ROBOR. Consiliul Concurenței a precizat că inspecțiile s-au derulat în cadrul investigației privind posibile înțelegeri între cele 10 bănci pentru fixarea ratei dobânzii ROBOR, la un nivel cât mai ridicat, în cadrul procedurii de „fixing” (stabilirea ratelor de referință pentru ROBOR și ROBID).
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate.
Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor, se mai arată în comunicat.
Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News