Bogdan Chirieac, după ce Iohannis i-a cerut din nou demisia lui Ponta: Mingea este la premier
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis a oferit, joi, după ce DNA a anunţat trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta, o primă reacție spunând că îşi menţine solicitarea făcută încă din luna iunie, aceea ca prim-ministrul să-şi dea demisia.  Analistul politic Bogdan Chirieac consideră că președintele Iohannis "rămâne pe aceeași lungine de unde în ceea ce ce cere", însă problema este cu prim-ministrul care nu se hotărăște ce face.   

Președintele Klaus Iohannis i-a cerut, joi, din nou demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului, așa cum a făcut-o și în luna iunie, în momentul în care DNA a anunțat deschiderea dosarului.

Klaus Iohannis, reacție categorică după ce Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA

Într-o intervenție telefonică la România TV, Bogdan Chirieac a declarat: "Dl președinte Iohannis este pertinent și rămâne pe aceeași lungine de unde în ceea ce ce cere. Problema e cu dl Ponta care nu se hotărăște ce face: rămâne primul-ministru al României sau nu rămâne. Toată problema aici s-a iscat în momentul în care nu când DNA l-a chemat pe 5 iunie, ci când a demisionat pe Facebook, de la președinția PSD. Aici este problema d-lui Ponta.

Dl Ponta este singurul care poate decide în acest moment. Rămâne în continare prim-ministru adevărat cu tot ce înseamnă decizia politică, fiindcă un prim-ministru fără decizie politică nu este prim-ministru, cel puțin într-o țară ca România, dar în nicio țară europeană mai ales în vremurile acestea, sau face acesta slalom imposibil de înțeles. Ba este tehnocrat, ba se dă deoparte, ba dispare, ba apare, ba pleacă ba nu pleacă... Mingea nu este la dl Iohannis. Dl Iohannis este constant: "Demisie". Mingea este la dl Ponta și la ce are de gând să facă dânsul", a conchis Bogdan Chirieac.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, joi, că premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupție, în dosarul Turceni-Rovinari, în care este acuzat de spălare de bani, fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni) şi complicitate la evaziune fiscală. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel