Data publicării:

Bogdan Chirieac: Traian Băsescu a dinamitat privatizarea CFR Marfă

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Invitat, miercuri seara,  la emisiunea "Subiectiv" a lui Răzvan Dumitrescu de la Antena 3, analistul Bogdan Chirieac a declarat că Traian Băsescu a reușit să dinamiteze privatizarea companiei. Despre propulsarea Elenei Udrea la prezidențiale, Chirieac a spus că această manevră  nu reprezintă decât o petardă.

"Domnul Băsescu face, aici este și marea noastră spaimă, dânsul face ce a făcut în  opt ani cât a avut puterea absolută. Căci dacă dânsul făcea și rămânea mii de kilometri de autostradă, școli, spitale, orașe noi, infrastructură, un stat modernizat, o Justiție independentă, și dacă rămâneau toate astea îl votam cu toții pe Băsescu în continuare", a declarat Chirieac.

"Domnul Băsescu este foarte bun la jocurl politic om la om. Într-adevăr, a dinamitat privatizarea CFR Marfă. A putut să o facă senzațional. Cu Ponta urcat în avion, cu greșelile astea care sunt de neînțeles, o să trecem peste ele că Ponta a făcut foarte multe lucruri bune până acum la guvernare. La ce te aștepți? Îți imaginezi că dacă intri într-un bazin viermuind de crocodili te miri că te mușcă crocodilul? Crocodilul face ce știe el să facă. Părăsești terenul de joc și lași singur pe domnul Băsescu, te miri că domnul Băsescu tace, nu mușcă?. Nu, dânsul face ceea ce face. Domnul Băsescu câștigă."

Despre propulsarea Elenei Udrea de către Traian Băsescu la președinție, Bogdan Chirieac crede că" aceasta este o petardă și cred că Mișcarea Populară se va uni cu PDL. Trendul este crescător pentru Băsescu, este descrescător pe fondul absenței fizice pentru liderii USL. Sunt lucruri pe care noi le-am constatat de două luni de zile. Acuma probabil  că le vor constata și oamenii respectivi. Sigur că dacă își comandă sondaje, cum avea pe la nu știu ce post de televiziune, sigur rezultă că USL vor avea 105,7", a mai spus Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel