Bogdan Chirieac, întrebare cheie pentru Traian Băsescu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Traian Băsescu a fost nevoit să răspundă unei întrebări puse de analistul Bogdan Chirieac într-o emisiune la România TV.

Ce faceți dumneavoastă cu sistemul am înțeles. Eu nu vreau să fiu constructiv în seara aceasta, că aș putea spune că sistemul sunteți dumneavoastră.

- Și când sunt în opoziție, domnule Chirieac?

- Tot dumneavoastră, domnuler președinte.

- Și tot eu fac și dosarele, nu-i așa, a răspuns Băsescu.

Domnule, președinte, pe sondaj rezultă că PMP va face pragul de cinci la sută. În momentul în care intrați în Parlament, care sunt primele trei măsuri pe care le-ar propune partidul dumneavoastră, a fost întrebarea lui Bogdan Chirieac.

"O acțiune puternică de debirocratizare este prima și cea mai importantă pentru mediul de afaceri, din cauza căreia suferă cumplit și mediul de afaceri și cetățenii. 

A doua măsură ar fi reforma în sănătate, iar a treia ar fi ca toate fondurile să fie strânse  într-o singură instituție, nu împrăștiate cum sunt acum, vorbesc despre fondurile europene, și puse la o echipă de oameni care știu să le gestioneze pentru a le putea trage în totalitate", a declarat Traian Băsescu.   

- Practic, primele trei nu ar privi sistemul, ci ar privi strict chestiuni de politici publice, a intervenit Chirieac.

- Da, dar gândiți-vă că o fi sistemul o prioritate, dar sănătatea e un dezastru.

- Am înțeles perfect ce ați spus. Sunt trei măsuri de politici publice, nu sunt măsuri împotriva sistemului pe care dumneavoastră îl prezentați acum în cele mai hidoase ipostaze.

- Dar nu-i deloc hidos. V-am spus foarte clar că sistemul există în toate statele, numai că al nostru în loc să lucreze tot timpul în interes național, când nu i se dă direcție lucrează pentru el, a declarat Traian Băsescu la RTV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel