Data publicării:
• Bogdan Chirieac face radiografia sondajului Sociopol: "Cel mai nefericit scenariu-o lebădă neagră. Lucrurile ar putea fi mișcate"
Potrivit Sociopol, Marcel Ciolacu e pe primul loc și George Simion intră în turul II. Bogdan Chirieac a făcut analiza sondajului.
Cifrele momentului vin de la Sociopol. Potrivit sondajului, Marcel Ciolacu (25%) situează pe primul loc, urmat de George Simion (19%), Mircea Geoană (15%) și Nicolae Ciucă (13%), Elena Lasconi (12%), Diana Șoșoacă (8%), Cristian Diaconescu (7%) și Kelemen Hunor (1%).
Prezent în platoul România TV, analistul politic Bogdan Chirieac a comentat primele estimări:
"Cred că Mirel Palada (n.r. directorul Sociopol) are informații exacte, pentru că mie mi se pare credibil acest sondaj în acest moment, inclusiv dispersia asta a candidaților, deci încă nu este cristalizată total opțiunea de vot a electoratului. Consider că anunțul oficial al candidaturii îi va aduce procente în plus lui Marcel Ciolacu. George Simion și-a anunțat oficial candidatura încă de acum două luni de zile, deci asta l-a ajutat la vremea respectivă. Mircea Geoană nu și-a anunțat candidatura oficial, la fel nici Nicolae Ciucă. Și ei, în momentul anunțurilor pe care le vor face, probabil că vor avea o creștere.
Dar am mai constatat că dacă adunați 25% ale lui Ciolacu cu 15% ale lui Geoană și cu 7% ale lui Cristian Diaconescu (într-adevăr o surpriză plăcută!) în total se duc la 47% electorat de pe partea stângă în acest moment. Fiindcă și Geoană e perceput de stânga, a fost candidatul PSD la președinție, deci nu e un candidat de dreapta.
În afară de Marcel Ciolacu și George Simion ceilalți sunt în marja de eroare toți. Ceea ce mă face să cred că dacă finala este Ciolacu - Simion atunci prima șansă importantă o are Ciolacu, dacă este Ciolacu - Geoană - va fi o luptă foarte strânsă, iar dacă este Ciolacu - Ciucă cred că va conta foarte mult ce va spune Geoană, ce va spune Cristian Diaconescu alegătorilor lor.
Cred că este prima dată când vedem cum stăm cu adevărat, la mai puțin de 100 de zile de momentul primului tur al prezidențialelor. Deci măcar știm de unde plecăm.
(...)
În opinia mea, Marcel Ciolacu are prima șansă la prezidențialele din 8 decembrie, atunci când se încheie turul doi. În aceste mai puțin de 100 de zile se pot întâmpla foarte multe lucruri. Cel mai nefericit scenariu ar putea fi o lebădă neagră, așa cum putea fi chestiunea cu recalcularea pensiilor, sau scandalul de la spitalul Sfântul Pantelimon, decontat fără vina sa, de premier. Funcția de premier îl încurcă foarte mult în acest moment. Mai e ceva: dacă PNL-ul va alege să iasă de la guvernare, Marcel Ciolacu trebuie să rămână în fruntea guvernului pentru că nu mai pot fi făcute alegeri anticipate cu șase luni înainte de alegerile la termen. Deci va fi un guvern șchiop, cu manifestațiile de toamnă: se vor cere salarii mai mari în septembrie, octombrie. Lucrurile ar putea fi mișcate," a spus Bogdan Chirieac la România TV.
Cum arată bazinul de populație pe care s-a realizat sondajul Sociopol
Universul cercetǎrii:
Populaţia adultă neinstituţionalizată cu rezidența în România
Volumul eşantionului
1,003 persoane
Perioada de culegere a datelor
15 - 23 august 2024
Tipul eşantionului. Reprezentativitate
Eşantion stratificat bistadial cu selecţie probabilistă a persoanelor
Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată cu rezidența în România
Metoda culegerii datelor
Interviuri telefonice (CATI, 1,003)
Marja de eroare
Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3.2%
Ponderarea datelor
Ponderare proporţională iterativă (Raking / Rim) pentru corectarea probabilităţilor
inegale de selecţie şi pentru ajustarea ratelor neuniforme de non-răspuns.
Criteriile de ponderare: sex, vîrstă, educaţie, etnie, ocupaţie, regiune și mărimea localităţii
Suma procentelor
Suma procentelor poate diferi uneori cu +/- 1 punct procentual față de 100% datorită rotunjirii fără virgulă a valorilor. În cazul întrebărilor cu răspuns multiplu, suma răspunsurilor poate fi semnificativ mai mare de 100% datorită caracterului cumulativ al prezentării datelor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News