• Bogdan Chirieac, după ce Regele Charles a preluat atribuțiile Reginei Elisabeta a II-a: Unul dintre cei mai buni ambasadori ai României în lume
Analistul politic Bogdan Chirieac a discutat despre ceea ce se va întâmpla după decesul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, punând accentul pe un aspect important: succesorul la tron, Prințul Charles este, după opinia sa, cel mai bun ambasador al României.
”Acum două zile a primit-o pe noul premier a Marii Britanii, doamna Liz Truss. Nu arăta foarte bine, era mâna albastră, dar își îndeplinise toate obligațiile, era la Balmoral în Scoția. Regina nu a fost dusă la spital, nu a murit pe patul de spital, nu știm de ce anume a suferit dar se pare că starea de sănătate a sa s-a depreciat într-un timp extrem de scurt. Această trecere a Coroanei către fiul său, prințul Charles, are loc într-un moment mondial extrem de tensionat: războiul din Ucraina, războiul pe care îl așteptăm, din nefericire, dintre SUA și China, toate problemele din Europa după criza medicală, criza economică, criza energetică, Marea Britanie ieșită din UE cu acel Brexit în care se spune că și Rusia a avut un rol nefast.... Rege al Marii Britanii este Charles, cel care a fost, de-a lungul timpului, unul dintre cei mai buni ambasadori ai României în lume. Majestatea Sa va fi rege. A fost cel care a promovat România așa cum nimeni nu a făcut-o până la domnia sa. Are proprietăți în Transilvania, a petrecut și niște sărbători pascale aici, împreună cu mezinul său, Prințul Harry. Cu siguranță el are o pasiune pentru Transilvania și pentru România. Sigur că acest lucru poate influența mult. Atitudinea străinătății față de România s-a schimbat”, a declarat analistul politic, Bogdan Chirieac, la România TV.
”Odată instalat prințul Charles în calitate de monarh, se schimbă relațiile Casei Regale, ca instituție, cu fiul cel mic al prințului Charles?”, a fost întrebat analistul politic Bogdan Chirieac care a răspuns:
”Eu nu cred. Băieții sunt totuși apropiați de Charles, chiar dacă după căsătoria lui Harry cu ducesa Markle lucrurile nu au fost întotdeauna foarte liniștite în Casa Regală. Oricum Harry nu este în succesiunea la tron. Deocamdată Prințul Charles, care are peste 70 de ani, va prelua sceptrul, coroana. Vă dați seama, monarhul britanic care vine anual în România. Majestatea Sa, Regele Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va sosi în România și nu văd nici un motiv pentru care nu va fi în continuare un ambasador neobosit pentru România”.
Citește și:
De ce Meghan Markle nu este cu Familia Regală la Balmoral după moartea Reginei
Regina s-a stins din viață în această după-amiază. Alături i-au fost prințul Charles, prințul William și prințul Harry, care au călătorit pentru a fi cu ea în Balmoral, Scoția. Soția lui Harry, Meghan Markle, nu i s-a alăturat, rămânând la Londra chiar și după anunțul de la Palat cu privire la moartea Reginei, potrivit revistei Elle.
În ciuda unei declarații inițiale a purtătorului de cuvânt al familiei Sussex, potrivit căreia cuplul călătorește în Scoția pentru a fi cu regina în urma știrilor că se afla sub supraveghere medicală în această dimineață, doar Harry a făcut călătoria, a clarificat o sursă mai târziu.
Reporterul regal Omid Scobie a spus pe Twitter că Meghan a rămas la Londra
Ducele și ducesa de Sussex erau programați inițial să participe în această seară la WellChild Awards. S-au retras din acea apariție în urma știrilor despre sănătatea reginei.
De asemenea, nici Kate Middleton nu a călătorit la Balmoral, rămânând în Windsor pentru a avea grijă de ea și de cei trei copii care astăzi au început școala.
Deși motivul exact al absenței lui Meghan nu a fost specificat și probabil că nu i se va acorda dreptul familiei la intimitate, dacă Meghan ar fi plecat, ar fi fost o întâlnire foarte rară între ea, Prințul Harry, Prințul William și Prințul Charles, sub conducerea cele mai grele circumstanțe.
Meghan și Harry sunt amândoi foarte apropiați de regină, cuplul numindu-și fiica Lilibet după ea. Harry a mai spus pentru The Today Show în aprilie că el și bunica lui ”au o relație cu adevărat specială. Vorbim despre lucruri despre care ea nu poate vorbi cu nimeni altcineva.”
Relația lui Meghan și Harry cu restul familiei regale este puțin tensionată, mai ales după dezvăluirile din interviul lor Oprah din martie 2021 despre ceea ce au îndurat ca membri seniori ai familiei.
Într-un interviu pentru The Cut publicat pe 29 august, Meghan a spus că încă face efort pentru a ierta familia regală pentru tot ceea ce s-a întâmplat.
”Cred că iertarea este cu adevărat importantă. Este nevoie de mult mai multă energie pentru a nu ierta”, a spus ea. ”Dar este nevoie de mult efort pentru a ierta. Chiar am depus un efort activ, mai ales știind că pot spune multe.” Apoi a tăcut, spunând în cele din urmă: ”Am multe de spus, dar nu o fac”
O sursă a vorbit cu Entertainment Tonight la câteva zile după lansarea interviului, spunând că familia regală nu era mulțumită că Meghan vorbește despre experiența ei acolo.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News