Bogdan Chirieac: Dosarul care îl poate trimite pe Traian Băsescu pe urmele lui Adrian Năstase
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit, marți, despre dosarul care pentru Traian Băsescu s-ar putea transforma în ce a reprezentat "Trofeul Calității" pentru Adrian Năstase.
"Nu vreau să vorbesc cu păcat, fiindcă eu cred deja că mult prea multă lume din România se află la pușcărie sau în ușa pușcăriei. O țară se mai ridică și cu multă muncă, nu doar cu foarte multe cătușe.
Dar îmi este teamă că dosarul 'Nana' va fi pentru Traian Băsescu ce a fost 'Trofeul Calității' pentru Adrian Năstase", a opinat analistul politic, la Antena 3.
"Deci credeți că de la dosarul 'Nana' o să i se tragă?", a intervenit moderatoarea Alina Petrescu.
"Și de acolo, și din campania din 2009, și din altele. Văd că se anunță nori negri în zona asta. Nu cred că e bine și cred că multe lucruri ar trebui îndreptate, inclusiv gravele erori judiciare, cum s-a întâmplat și în cazul Voiculescu. Și alea ar trebui îndreptate.
Dar mi-e teamă și văd cum avansează lucrurile puțin câte puțin. Și am văzut în ultimii zece ani cum au avansat lucrurile, și pentru domnul Năstase, și pentru mulți alții. Și acum senzația mea este că domnul Băsescu e în malaxor.
De altfel, mă întreb dacă brusca sa reapariție în politică la PMP nu ține de fapt de atitudinea domniei sale, de bătrân militar care știe că cea mai bună apărare este contraatacul. Deci faptul că vrea să dea senzația că e jucător, că el o să câștige, că vine prim-ministru, cred că ține mai degrabă de o tactică a domniei sale, să nu pățească ce a pățit domnul Năstase", a continuat Bogdan Chirieac.
Vezi și: Cum se apără Traian Băsescu în scandalul sechestrului de la Nana
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News