Bogdan Chirieac, despre Marian Vanghelie: Este întrebarea pe care și-o pune toată lumea
Analistul Bogdan Chirieac a vorbit, la Antena 3, despre motivele pentru care nimeni nu a văzut, în șapte ani, lucrurile de care este acum acuzat primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie.
"Este întrebarea pe care și-o pune toată lumea astăzi (n.r. De ce nu a văzut nimeni în șapte ani lucrurile de care este acuzat acum Marian Vanghelie, care a luat o șpagă de 90 de milioane de euro, în șapte ani?). Un prejudiciu de 90 de milioane de euro nu prea ai cum să-l recuperezi acum. Explicația pe care juriștii ne-o oferă este că totul a fost posibil grație Noului Cod Penal, unde există deja instituția a denunțului și prin faptul că denunțând se reduce pedeapsa semnificativ sau dacă denunți înainte să fii implicat în cauză sau să aibă procurorul cunoștință despre ea scapi cu totul, acest val de denunțuri a permis incursiunea în timp și aflarea acestor lucruri. Mai departe, și aici presupun că este vorba de iscusința procurorilor, lucrurile astea mai trebuie și dovedite, că trebuie să dovedești că-n urmă cu șapte ani domnul Vanghelie a luat nu știu câți bani de la nu știu cine. Dacă sunt acte, firme, conturi bancare, plus mărturii, există posibilitatea ca instanța de judecată să considere că mita chiar s-a dat, dacă s-au luat banii la portofel, e ceva mai greu de dovedit, dar am înțeles că nu este imposibil nici chiar în această situație, instanțele pot să-i creadă mai degrabă pe domnii procurorii decât pe domnii avocați" a comentat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3, despre cazul primarului Sectorului 5 Marian Vanghelie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News