Bogdan Bănică: Pensiile polițiștilor și militarilor nu sunt pensii speciale!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Bogdan Bănică
Bogdan Bănică
L-am întrebat pe Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS, dacă opinia Comisiei Europene conform căreia „pensiile militare sunt pensii speciale” ar putea viza și polițiștii.

„Subiectul pensiilor polițiștilor și militarilor este, în momentul de față, destul de controversat și din cauza confuziei care se face cu pensiile cu adevărat speciale, confuzie creată în mod intenționat și cu rea credință de cei care beneficiază de aceste inechități, dar și de o parte a mass-media.


PENSIILE POLIȚIȘTILOR ȘI MILITARILOR NU SUNT PENSII SPECIALE și este de datoria celor care reprezintă România, în cadrul forurilor europene, să convingă decideții de acest lucru!”, a spus polițistul Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS.

„Voi repeta obsesiv asta, ori de câte ori este nevoie, până se va elimina confuzia cu pensiile cu adevărat speciale. Pensiile polițiștilor și militarilor sunt PENSII DE SERVICIU!”, a mai zis Bogdan Bănică.

VEZI ȘI: Pensii militare / pensii speciale. Gorghiu: Nu văd altă soluție decât un dialog constant și corect între ministrul Muncii și Comisia Europeană

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a avut o reacție în urma deciziei Comisiei Europene de încadrare a pensiilor militarilor la capitolul „pensii speciale”.

„Ar fi bine ca, în scurt timp, toate semnele de îndoială cu privire la reforma pensiilor de serviciu să fie înlăturate. Titularul acestui jalon din PNRR este Ministerul Muncii. Ca atare, dl. Budăi are obligația să vină cu explicații și soluții la toate observațiile Comisiei Europene, pentru că România nu își permite pierderea fondurilor euopene. Nu e un proiect ușor. Nimeni nu spune asta. Iar PNL are toată deschiderea de a sprijini această reformă importantă în domeniul pensiilor în comisiile de resort și apoi la votul din Parlament. PNL consideră că această reformă trebuie să aibă la bază principiul contributivității. Așa se va obține echitate și se evită toate speculațiile legate de constituționalitatea proiectului”, a declarat Alina Gorghiu.

„Dar trebuie spus că, în prezent, în România, pensiile militarilor nu intră în categoria așa-numitelor „pensii speciale”, ci sunt pensii ocupaționale sau de serviciu. Inclusiv ministrul Muncii a declarat anterior ultimelor precizări venite de la Comisia Europeană că pensiile militare nu sunt „pensii speciale”, punctând că acest lucru a fost înțeles și de reprezentanții Comisiei Europene. Eu nu văd altă soluție de clarificare în acest moment decât un dialog constant și corect între ministrul Muncii și Comisia Europeană”, a continuat președintele intermiar al Senatului pentru DC News.

VEZI ȘI: Pensiile militare, pensii speciale?! Generalul Bălăceanu: Problema afectează securitatea României - https://www.dcnews.ro/pensiile-militare-pensii-speciale-generalul-balaceanu-problema-afecteaza-securitatea-romaniei_905616.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel