Guvernul şi-a propus încă din 2013 listarea la bursă a unui pachet de 15% din acţiunile Hidroelectrica. Între timp, prin hotărâre de Guvern, pachetul propus spre listare a fost modificat la 10%.
"Există şanse destul de mari ca Hidroelectrica să fie listată până acum anul viitor. Obiectivul pe care ni l-am propus este septembrie 2020, odată ce am scăpat de opinia cu rezerve", a afirmat Badea, prezent la conferinţa Focus Energetic.
El a explicat că existau proiecte vechi, istorice, a căror finalizare era incertă, iar acest lucru a îngreunat cel mai mult procesul de listare.
"Le-am clarificat pe toate, prin hotărâri AGA. Practic, auditorii au eliminat opinia cu rezerve, pentru că problema lor era legată de incertitudine, fiind vorba şi de investiţii foarte mari. Am făcut ajustări de valoare pe foarte multe dintre ele. Zona proiectelor care se continuă depăşeşte un miliard de lei", a arătat şeful Hidroelectrica.
Potrivit lui Badea, există o comisie la nivelul ministerului Energiei, care trebuie să aprobe toţi paşii pentru listare şi caietul de sarcini.
"Am finalizat săptămâna trecută task-urile pentru consultantul juridic, suntem în faza pregătirii documentaţiei necesare pentru urcarea pe SEAP pentru organizarea licitaţiei. Nu se ştie deocamdată dacă va fi vorba de o dublă listare, cu siguranţă va fi la Bursa de la Bucureşti", a mai spus responsabilul producătorului de energie.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 80% din acţiunile Hidroelectrica, restul de 20% fiind în portofoliul Fondului Proprietatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer
- UPDATE: Semiluna Roșie a Iranului neagă faptul că ar fi fost găsit elicopterul / Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, Ebrahim Raisi, s-a prăbușit
- Ce cred românii când văd un poliţist. "În occident nu există mentalitatea asta"
- Orașul despre care Daniel Buzdugan spune că ar putea fi Salonicul României - Foto în articol
- Gelozia, minciuna şi manipularea asociată cu dependenţa de droguri, impact asupra relaţiilor de cuplu. Radu Leca: Sunt singurul din România care o spune
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Răzvan Munteanu, două posibile scenarii. "Există riscul să nu aflăm niciodată varianta oficială"
- Ce a făcut președintele Iranului, Ebrahim Raisi, înainte de accidentul cu elicopterul
- Compania de apă controlată de Ion Dumitrel, CJ Alba, usucă la buzunare. Doi pensionari speciali, la robinet
- Nu faceţi plăţi online când sunteţi conectaţi la reţele publice de WIFI. Avertismentul Asociaţiei Române a Băncilor
- "Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?