Data publicării:

Bogdan Aurescu, convorbire telefonică cu secretarul general al NATO. Ce au discutat

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis Agerpres, şeful diplomaţiei române l-a asigurat pe înaltul oficial al NATO de întreg sprijinul preşedintelui Klaus Iohannis, al Guvernului României, al prim-ministrului Ludovic Orban şi al său personal pentru îndeplinirea obiectivelor Alianţei, precum şi de continuitatea politicilor şi angajamentelor ţării noastre în cadrul NATO, astfel cum este prevăzut de programul de guvernare al noului Guvern de la Bucureşti.

Cei doi oficiali au trecut în revistă priorităţile pentru perioada imediat următoare. În acest context, ministrul român al Afacerilor Externe a subliniat importanţa acordată de România consolidării rolului NATO în regiunea Mării Negre, prin întărirea prezenţei înaintate în partea de sud a Flancului Estic.

Implementarea pachetului privind Marea Neagră

În acest context, arată sursa citată, a subliniat importanţa implementării pachetului privind Marea Neagră, adoptat de miniştrii de externe aliaţi în luna aprilie a acestui an, la Washington. Totodată, a subliniat necesitatea unei prezenţe navale NATO crescute în Marea Neagră şi sporirea contribuţiilor aliaţilor la Brigada Multinaţională din România. De asemenea, a informat despre susţinerea de către noul Guvern a continuării angajamentului pentru alocarea a 2% din PIB pentru Apărare.

Cei doi înalţi oficiali au trecut în revistă agenda reuniunii ministeriale NATO din noiembrie şi au evidenţiat importanţa reuniunii şefilor de stat şi de guvern aliaţi, care va fi organizată la Londra, în luna decembrie 2019, pentru avansarea procesului de adaptare a Alianţei. Totodată, au convenit să aprofundeze dialogul, inclusiv cu prilejul reuniunii miniştrilor aliaţi de Externe din noiembrie 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel