Bogdan Aurescu a salutat adoptarea noului pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Un nou se de sancțuni economice au fost adoptate împotriva Federației Ruse.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a salutat, luni, adoptarea noului pachet de sancţiuni privind Rusia (al cincilea pachet), subliniind importanţa unei implementări eficiente a acestora, şi a exprimat disponibilitatea discutării de noi sancţiuni, arată un comunicat al MAE transmis AGERPRES. El a participat la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre ale UE (CAE), care a avut loc la Luxemburg.

Principalele subiecte de pe agendă au vizat răspunsul UE la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, iniţiativa UE - Global Gateway, adoptată în decembrie 2021, şi, la afaceri curente, Balcanii de Vest, precum şi evoluţiile din Libia şi Mali. În ceea ce priveşte criza din Ucraina, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat îngrijorarea pentru rapoartele tot mai numeroase privind crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Ucraina şi a subliniat susţinerea României pentru eforturile Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a le investiga.

De asemenea, a arătat că România susţine acordarea de sprijin financiar şi cu resurse umane pentru CPI în vederea îndeplinirii mandatului său, precizează sursa citată. Şeful diplomaţiei române a prezentat, de asemenea, măsurile de sprijin ale autorităţilor române pentru Ucraina, amintind, pe lângă sprijinul persoanelor refugiate pe teritoriul României, şi funcţionarea hub-ului umanitar de la Suceava. A salutat anunţul Comisiei Europene, prin comisarul Adina Vălean, privind liberalizarea parţială a transporturilor rutiere de mărfuri venind în UE din Ucraina şi Republica Moldova, prin acordarea drepturilor de tranzit şi transport bilateral între UE şi cele două ţări şi recunoaşterea certificatelor de competenţă profesională.

Bogdan Aurescu a pledat pentru unitate și solidaritate

Miniştrii europeni de Externe au avut şi un prim schimb de opinii asupra notei elaborate de Serviciul European de Acţiune Externă şi Comisie privind evaluarea impactului agresiunii Rusiei contra Ucrainei asupra statelor terţe şi privind opţiuni de acţiune a UE, cu accent pe criza umanitară în desfăşurare şi aspectele economice conexe. Ministrul român de Externe a arătat că unitatea şi solidaritatea UE, precum şi coordonarea cu SUA, NATO şi alţi parteneri 'like-minded' rămân fundamentale în contracararea impactului războiului din Ucraina.

În contextul gestionării actualelor provocări legate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, ministrul român a subliniat potenţialul iniţiativei pentru efortul de reconstrucţie al Ucrainei, dar şi pentru creşterea rezilienţei Republicii Moldova şi a regiunilor imediate - Vecinătatea Estică, Balcanii de Vest şi Asia Centrală. A pledat pentru acordarea unei priorităţi sporite sectorului energetic şi proiectelor de conectivitate din domeniu.

Referitor la Balcanii de Vest, a fost susţinută ideea unei discuţii aprofundate la o viitoare reuniune CAE pentru a consolida angajamentul UE în regiune şi pentru a evalua impactul asupra Balcanilor a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Ministrul Aurescu a mai participat, alături de omologii europeni, la un dejun de lucru cu miniştrii de externe din Norvegia, Anniken Huitfeldt, şi Islanda, Thordis Kolbrun Reykfjord Gylfadottir, fiind subliniată importanţa continuării cooperării între partenerii 'like-minded' în adoptarea sancţiunilor la adresa Rusiei şi implementării acestora, precum şi în sprijinirea Ucrainei şi a statelor vulnerabile în actualul context de securitate, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel