Data publicării:

Boca Juniors-River Plate, finala Cupei Libertadores

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Boca Juniors o va întâlni pe rivala River Plate în finala Cupei Libertadores.

Finala celei mai importante competiţii de fotbal intercluburi din America de Sud, Copa Libertadores, se va disputa între două echipe argentiniene, marile rivale Boca Juniors şi River Plate.

Boca a obţinut calificarea în ultimul act după ce a remizat cu echipa braziliană Palmeiras, 2-2, miercuri, la Sao Paulo, în a doua manşă a semifinalelor, după 2-0 la Buenos Aires. Boca Juniors a deschis scorul prin Ramon Abila (17), apoi echipa paulista a înscris de două ori, prin Luan (52) şi Gustavo Gomez (60), dar Dario Benedetto (69) a închis tabela, cu un şut de la 25 de metri.

River Plate a reuşit să o elimine pe deţinătoarea trofeului, Gremio Porto Alegre, în cealaltă semifinală, după 0-1 acasă şi 2-1 în deplasare.

Prima manşă a finalei va avea loc pe 7 noiembrie, pe Bombonera, stadionul echipei Boca, iar returul e programat pe 28 noiembrie.

Ultima oară când cele două rivale s-au înfrunta în Copa Libertadores a fost în 2015, iar meciul s-a întrerupt la pauză, după ce fanii Bocăi i-au atacat pe jucătorii de la River cu spray lacrimogen când aceştia intrau la vestiare. River a cucerit trofeul în acel an, pentru a treia oară în istoria sa. Boca a câştigat ultimul trofeu în Copa Libertadores în 2007.

Finala din acest an va fi ultima care se va disputa în dublă manşă, după care ultimul act al competiţiei se va juca pe un stadion neutru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel