Boc: PDL are în jur de 23%, iar USL e în scădere, la 45-47%
Invitat, luni seara, la postul public de televiziune, premierul Emil Boc a declarat că potrivit ultimelor sondaje, PDL are în prezent în jur de 23%, în timp ce „USL a coborât serios” sub 50%, ajungând la 45-47%.
„PDL are, în momentul de faţă, în jur de 23% în sondaje, date certe, iar USL a coborât serios sub 50%. Uneori au 45%, alteori au 46%. Sunt ultimele date pe care le avem si care arată clar că de la 65% cât a avut cel mai mult USL de la înfiinţare, a ajuns la 45 - 47%”, a spus Emil Boc.
În context, şeful Executivului a spus că el crede că „în 2012 oamenii vor merge pe arma raţionalităţii, a oamenilor realişti". „Noi, în 2012 mergem într-o traiectorie de consolidare a creşterii economice, şi nu pe una de cădere economică, aşa cum a fost în 2009 şi 2010. Şi în condiţiile în care Europa ne arată că am făcut ceea ce era nevoie la timp şi că împreună cu românii am evitat ca ţara noastră să ajungă în faliment. Cred că în 2012 oamenii vor merge pe arma raţionalităţii, a oamenilor realişti. USL a propus majorarea deficitului cu încă 4 procente, asta înseamnă 5,2 miliarde de euro. Nu a fost în stare să spună niciunul de unde vor lua 5,2 miliarde de euro să-şi pună în aplicare pomenile electorale”, a arătat premierul Emil Boc.
Luni la prânz, după şedinţa BP a PDL, Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al partidului a anunţat că USL a scăzut în sondaje pe la 40-45% maxim, iar PDL se îndreaptă spre 25%. „După ultimele măsurători, e limpede că USL a ajuns evident sub 50%, undeva pe la 40-45% maxim, în vreme ce PDL se îndreaptă spre 25%”, a declarat Voinescu. El a făcut aceste precizări în contextul moţiunii de cenzură depuse de către opoziţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News