Data publicării:

Boc, Ialomiţianu şi primarul Scripcaru în uniforme naziste, la şedinţa CJ Braşov

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
boc uniforma nazist
boc uniforma nazist

Un consilier local PNL a adus, miercuri, la şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, trei figurine din carton, în mărime naturală, purtând uniforme naziste, reprezentându-i pe premierul Emil Boc, pe ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, şi pe primarul municipiului, George Scripcaru.

Sursă foto: Gândul

Această iniţiativă a aparţinut liberalului Sebastian Grapă, şeful Comisiei de Sănătate şi Asistenţă Socială din CJ Braşov, care a declarat că principalii vinovaţi de soarta angajaţilor celor trei unităţi medicale din judeţ care au fost închise, respectiv spitalele din Codlea, Victoria şi Săcele, sunt premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, şi primarul oraşului, George Scripcaru, toţi membri PDL, scrie Mediafax.

Figurinele celor trei membri PDL în uniforme de ofiţeri nazişti, "care se fac vinovaţi de acest genocid", după cum a spus Grapă, au fost aşezate pe tot parcursul şedinţei CJ în faţa sălii, la prezidiu.

"Primul vinovat este ministrul Ialomiţianu, care odată ajuns la Finanţe se ocupă strict de îmbogăţirea Primăriei Braşov, deşi a promis că va sprijini întreg judeţul. Al doilea este piticul atomic Boc, o unealtă a lui Băsescu şi a FMI, iar al treilea este primarul George Scripcaru, cel care cere bani doar pentru asfalt, pentru patinoare şi pentru alte prostii de genul ăsta", a spus Grapă.

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că nu este de accord cu iniţiativa colegului său şi că se delimitează de acţiunea acestuia.

Cadrele medicale din judeţ au fost chemate, miercuri, la sediul CJ Braşov pentru a discuta pe tema închiderii celor trei spitale şi cum se poate rezolva problema celor peste 260 de angajaţi din sistem care au fost redistribuiţi în alte spitale.

Astfel, în urma închiderii celor trei spitale, cadrele medicale au fost redistribuite către alte unităţi, fiind vorba despre 97 de angajaţi de la Codlea, 112 de la Săcele şi 54 de la Victoria.

Managerii spitalelor spun că, deşi există deficit de personal medical în toate spitalele din judeţ, nu sunt siguri că le vor putea asigura plata salariilor noilor veniţi.

"Deşi la Spitalul Judeţean avem 300 de posturi libere şi am primit 41 de persoane repartizate în urma desfiinţării spitalelor, contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate este de doar 3.000 de cazuri şi prevede să nu depăşim procentul de 70% pentru cheltuielile de personal", a spus Marius Neculoiu, managerul Spitalului Judeţean Braşov.

Nici managerul Spitalului de Pediatrie, Ioan Mâzgărean, nu ştie dacă le va putea plăti salariile celor 15 cadre medicale distribuite în spitalul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel