Data publicării:

Boc a scăpat porumbelul în direct. Prelipceanu, surprins: Bate la ușă o RECESIUNE?

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto Digi24
foto Digi24

În timp ce premierul Florin Cîțu vorbește despre creșterea economică înregistrată de România, primarul Emil Boc vorbește despre o recesiune. 

Vorbind despre Congresul PNL și proiectele pentru candidatura la conducerea partidului, Emil Boc a afirmat, la Digi24, că ”sunt multe proiecte de țară, de la cel care vizează aducerea românilor acasă, la un nivel de trai decent, ați vorbit despre majorarea prețurilor, neglijează în fiecare zi adâncirea sărăciei în această țară, și din cauza pandemiei, dar și a RECESIUNII, CARE BATE ORICUM PE LA UȘĂ, avem nevoie de un Guvern și de un președinte PNL care să fie racordat la timpul prezent al României și al Europei”. 

”Bate la ușă o recesiune?” a întrebat Cosmin Prelipceanu. 

”Eu spun că dacă nu venea pandemia, sigur aveam o recesiune. Dacă se adâncește pandemia, vom avea recesiune. Dacă lucrurile merg așa cum arată acum, că ieșim treptat, dar sigur din pandemie, vom putea să reușim să evităm o recesiune economică, de aceea mă bucur că avem un premier precum Florin Cîțu, care înțelege bine mecanismele economice și că locul de muncă e cea mai bună formă de protecție socială” a răspuns Emil Boc. 

Afirmația despre recesiune, în ziua în care Cîțu a anunțat creșterea economiei României cu 2,8%

"Am promis, am făcut. Economia României a crescut cu 2.8% în primul trimestru din 2021. Felicitări, români! România are cea mai rapidă revenire economică din istorie, ca răspuns la cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. Am luat cele mai bune măsuri și economia a răspuns pozitiv. Acum pregătim toate măsurile ca economia României post-pandemie să fie mai puternică, mai competitivă, mai rezilientă. În următorii ani, eu mă aștept la o creștere economică care să spulbere toate estimările făcute până acum și de care să beneficieze TOȚI romanii", transmite premierul Florin Cîţu printr-un mesaj publicat pe Facebook.

Produsul intern brut a crescut cu 2,8%, pe serie ajustată sezonier, în trimestrul I din 2021, comparativ cu trimestrul anterior, în timp ce, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, PIB nu a consemnat nicio modificare, conform datelor semnal publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Vezi și: EXCLUSIV  Rareş Bogdan: Am fost APLAUDAT în plenul Parlamentului European

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel