Vizitarea de către preot a creștinilor cu apa sfințită de Bobotează este o tradiție adânc înrădăcinată la poporul român, fapt sesizabil mult mai bine la țară, acolo unde credincioșii așteaptă cu multă nerăbdare vizita preotului.

Oamenii din mediu rural țin foarte mult să aibă casa curată. Unii dintre ei o împodobesc cu crengi de busuioc, iar alții țin în mâini lumânări aprinse, ca fiiind un simbol al trezviei și al rugăciunii, precum fecioarele înțelepte din Sfânta Evanghelie.

Sfințirea caselor credincioșilor se face de către preoți în ajunul Bobotezei sau cu mai multe zile înainte, în funcție de numărul credincioșilor din comunitate. 

Biserica, prin slujitorii ei, sfințește, restabilește ordinea firească a naturii. Creștinii care participă la aceste slujbe sunt stropiți pe cap cu apa sfințită de către preotul care vine în vizită.

Aghiasma Mare se oficiază se oficiază atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte apa pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.

Puterea curățitoare și sfințitoare a harului dumnezeiesc

Apa sfințită de preot poartă în ea puterea curățitoare și sfințitoare a harului dumnezeiesc. Efectele Aghiasmei Mari le arată chiar rânduiala slujbei, în textul ecteniei şi al rugăciunii de sfinţire, unde preotul se roagă: „Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”. Din aceste motive, Aghiasma Mare se păstrează nestricată un timp îndelungat.

Sărbătoarea Bobotezei este amintită din secolul al II lea, la Sfântul Clement Alexandrinul. În primele secole creștine, Boboteaza era sarbatorită împreună cu Nașterea Domnului, pe data de 6 ianuarie. Începând cu secolul al IV lea, cele două sărbători au fost desparțite: 25 decembrie fiind data stabilită pentru praznuirea Nașterii Domnului, iar 6 ianuarie pentru Botezul Domnului.

Ce subliniază Epifania sau Teofania, precum mai este denumită Boboteaza

Epifania sau Teofania, aşa cum mai este numită Boboteaza, subliniază momentul la care Mântuitorul Hristos S-a făcut cunoscut, fiind mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu de Sfântul Proroc Ioan, cel care L-a botezat în apele Iordanului.

După întoarcerea din Egipt, Familia Sfântă s-a stabilit în Nazaretul Galileii. Mântuitorul Iisus Hristos a crescut în Nazaret, tăinuindu-şi înaintea oamenilor puterea şi înţelepciunea dumnezeirii Sale, până la vârsta de 30 de ani.

Iudeilor nu le era îngăduit să devină învăţători sau preoţi, înainte de a împlini această vârstă. "Pentru aceasta nici Domnul Hristos până la aceşti ani nu a început propovăduirile Sale, nici nu Se arăta că este Fiul lui Dumnezeu şi Arhiereul cel mare, Care a străbătut cerurile până ce s-a împlinit numărul anilor Lui" (Cuvântul la Botezul Domnului - Vieţile Sfinţilor).

Iisus Hristos a rămas în Nazaret, împreună cu Sfânta Fecioară Maria şi cu Sfântul şi Dreptul Iosif, care era lucrător de lemn.

După ce Sfântului Iosif, a rămas singur să lucreze lemnul. Prin acest lucru de mână, Iisus câştiga cu multă osteneală hrana pentru El şi pentru Maica Sa.

La împlinirea vârstei de treizeci de ani şi după cuvântul lui Dumnezeu, care l-a trimis pe Sfântul Proroc Ioan în pustie, pentru a-L boteza cu apă, Iisus a venit din Galileea la Iordan, ca să fie botezat de Ioan.

Sfântul Proroc Ioan a avut semn încredinţat de Dumnezeu, după care putea să cunoască pe Mesia, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: "Eu nu-L cunoşteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt" (Ioan, 1, 33).

Prin urmare, ascultând Sf. Ioan cuvântul Lui Dumnezeu, a venit în părţile Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor. La acest fel de botez săvârşit de Prorocul Ioan în Iordan, veneau mulţimile din Iudeea şi Ierusalim şi se botezau mărturisindu-şi păcatele.

Hristos a venit la Iordan după ce Sfântul Ioan spusese despre El, zicând: "Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei. Vine în urma mea Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Deci, eu v-am botezat pe voi cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt" (Ioan 1, 26-27).

"Hristos, Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea a venit la râu ca să sfinţească apele cu Botezul. A venit la ape ca să curăţească firea lor; a venit să Se boteze ca să ne pregătească baia sfântului Botez. A venit la Ioan, pentru ca acesta să fie pentru dânsul martor nemincinos, văzând pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel pe Care-L boteza şi auzind glasul Tatălui de sus" (Cuvântul la Botezul Domnului - Vieţile Sfinţilor, conform Agerpres).

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News