Board-ul Băncii Mondiale (BM) analizează joi îndeplinirea de către România a condiţiilor pentru acordarea celui de-al doilea împrumut, în valoare de 300 de milioane de euro, din cadrul programului de împrumuturi pentru dezvoltare (DPL), care se ridică la un miliard de euro.
Directorul BM pentru România, Bulgaria, Polonia şi ţările Baltice, Peter Harrold, este optimist că board-ul va aproba eliberarea împrumutului, transmite Agerpres.
Programul împrumuturilor pentru dezvoltare (DPL-Development Program Loan), în valoare de un miliard de euro, face parte din pachetul de sprijin în valoare de 20 de miliarde de euro, acordat României de FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială în mai 2009.
Primul împrumut (DPL-1) a fost aprobat de BM pe 16 iulie 2009, a fost semnat pe 1 septembrie 2009 şi a fost efectiv eliberat pe 20 octombrie 2009. DPL-1 a fost în valoare de 300 de milioane de euro.
DPL-2 a fost iniţial programat să fie eliberat în 2010, întregul program fiind conceput 'să se încheie în acelaşi timp cu împrumutul acordat de FMI', a declarat marţi directorul de ţară pentru România, Polonia, Bulgaria şi ţările baltice, Peter Harrold, în cadrul unei întâlniri cu presa la Bucureşti.
DPL-2 are ca obiective principale, conform unui comunicat de pe site-ul BM, îmbunătăţirea sectorului public, a asistenţei sociale şi a finanţelor publice din România.
Peter Harrold şi-a exprimat optimismul că DPL-2 va fi aprobat joi de Board-ul BM, urmând ca DPL-3, în valoare de 400 de milioane de euro, să fie aprobat în timpul viitorului acord al României cu FMI, CE şi BM.
Directorul de ţară pentru România a declarat că este probabil ca următorul acord al României cu BM, FMI şi CE să dureze doi ani, continuarea sa dincolo de anul electoral 2012 fiind de natură să stimuleze încrederea pieţelor financiare internaţionale în reformele din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită