Boala tânărului fumător poate duce la amputarea membrelor. Dr. Ionuţ-Bogdan Munteanu: "Sunt pacienţi care au pierdut ambele picioare, mâna dreaptă, şi fumează cu stânga"
Ionuț-Bogdan Munteanu, medic primar chirurgie cardiovasculară la Spitalul Clinic SANADOR, a vorbit despre boala tânărului fumător.
"Țigara clasică are 1000 și ceva de substanțe nocive. Există o boală, care este boala tânărului fumător. Definiția bolii s-a modificat foarte puțin în ultimii 20 de ani. Boala Buerger sau trombangeita obliterantă este o boală arterială a bărbatului tânăr, însemnând o vârstă medie de 30 - 35 de ani, obligatoriu fumător.
Oprirea fumatului în orice stadiu al bolii împiedică dezvoltarea ei
Ce s-a modificat? Nu mai e doar a bărbatului, pentru că și femeile fumează foarte mult, deci este a persoanei fumătoare cu vârsta 30-35 de ani, ca medie. Toate studiile spun că oprirea fumatului în orice stadiu al bolii, împiedică dezvoltarea ei și automat anulează riscul de amputație. Deci doar oprirea fumatului, fără alt tratament, duce la evitarea amputaţiei. Boala rămâne pe loc!
Sunt pacienți care au pierdut ambele picioare, mâna dreaptă și fumează cu mâna stângă. Am avut pacienți în această situație, dar și ei sunt excepții", a declarat Ionuț-Bogdan Munteanu, medic primar chirurgie cardiovasculară la Spitalul Clinic SANADOR, pentru DCNews.
Statinele ca tratament
"Statinele le folosim ca tratament și chiar în doze mari. Toate studiile, cel puțin în patologia carotidiană, arată eficienţa. Ajungem să dăm o anumită substanță în doză maximă, cel puțin pentru o lună după operația de la nivelul carotidei și apoi o înjumătățim, dar tot doză mare este.
Toți pacienții vasculari beneficiază de tratamentul cu statine la noi", ne-a spus Ionuț-Bogdan Munteanu.
Boala Buerger, cunoscută și sub denumirea de trombangeita obliterantă, este o afecțiune inflamatorie și trombotică care afectează arterele și venele mici ale extremităților, în special picioarele și mâinile. Aceasta este o afecțiune rară și progresivă care poate duce la ischemie (scăderea fluxului sanguin) și, în cele din urmă, la gangrenă și amputare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News