În România, dacă ai endometrioză, șefii nu te înțeleg.

În România, mii de femei care suferă de endometrioză sau adenomioză continuă să muncească, chiar și în zilele în care durerile sunt invalidante. Deși în alte țări europene, precum Portugalia, femeile au dreptul legal la concedii medicale specifice, în România realitatea este dură: durerea e trecută sub tăcere, iar empatia din partea șefilor lipsește. Chiar dacă există zile când abia reușești să stai în picioare și să te concentrezi, ți se spune: „toate femeile au dureri menstruale, nu e o scuză să nu muncești”.

Endometrioza este o boală cronică, dureroasă, care afectează fertilitatea, calitatea vieții și sănătatea emoțională, dar este adesea minimizată sau confundată cu simple crampe menstruale. Fără o legislație clară privind zilele de concediu adaptate specific acestor afecțiuni, femeile sunt forțate să aleagă între sănătatea lor și locul de muncă.

 

De multe ori, femeile, mai devreme sau mai târziu, după ce ajung să aibă venituri pasive (cum ar fi din chirii) aleg să-și dea demisia

 

De multe ori, femeile, fie în jurul vârstei de 30-40 de ani, fie mai devreme dacă sunt foarte bine organizate, ajung într-un punct în care au construit o sursă de venituri pasive. Poate că au cumpărat imobiliare și le închiriază. Poate că investesc constant în acțiuni sau fonduri care le generează dividende. Poate că și-au creat un business care funcționează aproape autonom: un curs online, un eBook, o franciză sau un magazin automatizat.

Și atunci apare întrebarea inevitabilă:

„De ce să mai stau 8 ore pe zi într-un job care mă consumă, dacă pot trăi bine din altceva?”

 

Pentru multe femei cu endometrioză sau adenomioză, locul de muncă nu e doar o sursă de venit, ci și un spațiu de presiune continuă, multitasking forțat și, adesea, subapreciere. Ele jonglează cu livrabile, emailuri, ședințe, uneori și cu rolul de mamă sau parteneră, totul într-un sistem care rareori le oferă pauză sau recunoaștere reală.

Așa că atunci când apare o alternativă financiară stabilă, chiar dacă modestă, aleg să își reseteze viața. Nu din lene, ci din conștientizarea profundă a faptului că timpul e mai prețios decât salariul.

 

Ce înseamnă venituri pasive, în concret?

Chirii. Poate au cumpărat garsoniere și le închiriază cu 400–500 euro/lună.

Investiții bursiere. Portofolii diversificate sau acțiuni.

Business-uri semi-automatizate. E-bookuri, cursuri video, site-uri de afiliere, produse pe Etsy sau Amazon.

Drepturi de autor, muzică, fotografie. Pentru cele creative.

Proiecte care generează venit recurent fără prezență zilnică (abonamente, licențe etc.).

Pentru unele femei, e nevoie de 1.000–1.500 euro lunar ca să se simtă în siguranță. Pentru altele, e vorba mai mult de controlul asupra propriului timp decât de cifre fixe.

 

Concediu în Portugalia vs. România

 

În timp ce în Portugalia, de exemplu, femeile pot beneficia de 3 zile pe lună de absență plătită pentru dureri severe cauzate de endometrioză sau adenomioză, în România nu există nicio prevedere în Codul Muncii care să țină cont de aceste boli.

În loc de sprijin, primești ridicări din sprânceană. În loc de empatie, ți se cere prezență. Realitatea femeilor cu endometrioză este tăcută și ignorată. Tot mai multe voci cer introducerea unor norme legale care să protejeze drepturile femeilor cu afecțiuni ginecologice cronice, dar până atunci, mii de românce continuă să îndure durerea în spatele tastaturii, pe scaunul de birou sau în picioare, fără sprijin, fără înțelegere.

 

Ce este endometrioza

 

Este boala care nu te omoară, dar nu te lasă să trăiești. Este boala care afectează o femeie din zece, dar endometrioza este posibil să fie mai răspândită decât ne închipuim. Este boala care te lasă fără job, fără relații, fără prieteni, boala care îți condiționează activitățile sociale. Boala care te izolează.

Femeile care suferă de endometrioză se confruntă nu doar cu durerile fizice copleșitoare, ci și cu lipsa de înțelegere din partea celor din jur, mai ales la locul de muncă. Într-un mediu profesional în care rezistența la stres și productivitatea sunt adesea puse pe primul loc, simptomele lor - crampe severe, oboseală cronică, greață sau chiar dificultăți de concentrare - sunt minimizate sau ignorate complet. Colegii și superiorii nu le cred atunci când spun că suferă zilnic și că uneori abia se pot ridica de pe scaun din cauza durerii. Pentru multe dintre ele, zilele în care trebuie să lucreze sunt un test de supraviețuire, în care trebuie să-și ascundă suferința pentru a nu fi considerate „sensibile” sau „slabe”.

Această lipsă de empatie și sprijin le face să se simtă invizibile și neînțelese. Când cer o zi liberă sau o pauză pentru a face față durerii, sunt privite cu suspiciune, ca și cum ar exagera sau și-ar inventa suferința. În realitate, endometrioza este o boală invalidantă, dar prea puțin înțeleasă, iar femeile care o trăiesc sunt nevoite să lupte nu doar cu simptomele ei, ci și cu prejudecățile celor din jur. O cultură a muncii care nu recunoaște realitatea acestor probleme nu face decât să adâncească suferința și să le forțeze să îndure în tăcere, fără suportul de care au atâta nevoie.

Ce ne-a spus Elena Andreea Olaru, nutriționistă, despre endometrioză aflați în rândurile de mai jos:

Ce le-ai spune celor care nu le cred pe femeile cu endometrioză atunci când au dureri? Adică persoanelor care cred că femeile cu endometrioză se „vaită degeaba".

„Le-aș dori măcar câteva zile în „papucii" noștri. Empatia ar trebui să fie un lucru simplu. Chiar dacă nu crezi femeia care se vaită de ani de zile, poți măcar să ai decența să nu te porți urât și să nu-i ridiculizezi senzațiile și trăirile. I-aș invita și în grupul nostru de Facebook, să citească poveștile de groază pe care le citim și noi zilnic. Le-aș da să citească studii, i-aș invita să se plimbe printr-unul din centrele specializate în endometrioză, să discute cu medicii care chiar cunosc această boală și care operează cazuri extrem de complexe”

 
Spune-ne povestea ta cu endometrioza. Cum ai descoperit boala și cum o gestionezi acum.

„Povestea mea cu endometrioza a început acum 6 ani și s-a transformat într-un labirint al incertitudinilor și al durerilor debilitante. Am fost la peste 42 medici din diverse specialități (ginecologi, endocrinologi, chirurgi, nefrologi, alergologi). Așa cum tot auzim, endometrioza este o afecțiune complexă cu numeroase simptome și necesită o abordare multidisciplinară. 

Ca să îți spun în mare, m-am autodiagnosticat, deși informațiile pe care le găseam online în diverse articole, nu se potriveau 100% cu ceea ce simțeam eu. Le spuneam medicilor că am citit despre endometrioză, că mă regăsesc în simptomatologie, însă îmi spuneau că e în capul meu, că dacă era se vedea la ecografii și că endometrioza nu e așa complexă. M-am simțit confuză, deprimată și în lipsa unui diagnostic scris pe o hârtie, era tare greu să îi explic partenerului că eu mă simt rău, că stările mele au o explicație... pentru că medicii nu vedeau asta și îmi spuneau că nu am nimic. Simptomele se agravau de la lună la lună și la insistențele mele, mi-au dat diverse tratamente hormonale, antibiotice sau antiinflamatoare puternice. Fără vreo îmbunătățire, ba din contră, m-au dereglat și mai tare la nivel hormonal.

Acum trei ani, renunțasem. Eram obosită psihic și fizic și îmi acceptasem soarta. Trăiam din inerție. Îmi așteptam durerile (15 zile pe lună de dureri debilitante), apoi așteptam să treacă ca să îmi plănuiesc câteva activități. La muncă eram obosită în permanență, iritată din cauza durerilor și frustrată. La fel și acasă.

E groaznic să trăiești așa și să te simți captivă în propriul corp. Te distruge psihic și fizic. Îți distruge relațiile cu oamenii dragi și nu te bucuri de nimic. Totul a luat o turnură în momentul în care o colegă de la birou, și ea cocoșată de dureri, mi-a recomandat un medic care era ceva mai familiarizat cu endometrioza. Din acel cabinet am plecat cu o speranță pentru că fusesem măcar crezută, dar și cu o recomandare de RMN cu protocol, de care nici nu aflasem de la alți medici că ar exista. Nici nu s-au obosit să îmi dea trimitere pentru a elimina diagnosticul măcar. Totodată acea doamna doctor căreia îi mulțumesc, mi l-a indicat pe medicul ce avea să îmi schimbe viața, dr. Gabriel Mitroi. 

Când am ajuns la dânsul în cabinet, mi-a validat suferința. Mă bucuram efectiv că am diagnosticul și că pot demonstra că nu sunt nebună. Deși sugestia dânsului a fost operația de excizie, pentru că e nu e ușor și nici ieftin să faci intervenția, am încercat și tratamentele hormonale specifice recomandate de alți medici specialiști, însă 10 luni mai târziu, mă întorceam în cabinetul domnului doctor Mitroi, ghemuită toată și imploram să mă opereze cât mai rapid că nu mai suport. 

Operația ce trebuia să dureze două ore, a durat cinci ore și 30 minute, însă în momentul în care am deschis ochii, îmi simțeam corpul ușor, eliberat, nu mai simțeam corpul greu și inflamat. M-a cuprins instant o stare de bine. Am știut că, din momentul acela, eu pot să îmi reiau viața și mi-am dorit să o poată face și alte femei. Eu am pierdut mult din cauza endometriozei, mult timp, multe visuri și oameni dragi. Un diagnostic timpuriu ar fi schimbat multe, motiv pentru care acum empatizez și îmi doresc enorm să nu treacă și alte femei prin ce am trecut eu.

Ca să îți finalizez povestea, după operație, am refuzat tratamentul hormonal deoarece eram sătulă de medicamente și hormoni ce mi-au dereglat corpul. Îmi mențin echilibrul hormonal doar din alimentație, câteva suplimente și am un stil de viață antiinflamator. Am doi ani și patru luni de la operatie, fără recidivă. Nu am nicio durere, niciun simptom. Nu am mai luat medicamente alopate de la operație și asta mă bucură foarte tare. Fiecare caz e diferit, însă asta e povestea mea în linii mari și pentru ceea ce reușesc să fac astăzi, eu îi sunt recunoscătoare domnului doctor Gabriel Mitroi și echipei sale”, ne-a mai zis Elena Andreea Olaru.

„Nu este o boală fatală precum cancerul, însă este o boală care afectează enorm calitatea vieții. Închipuie-ți că nu poți munci din cauza durerilor debilitante și a simptomatologiei. Închipuie-ți că nu poți face sex, că nu poți avea grijă de copil, că nu poți avea copii (50% dintre femeile cu endometrioză suferă de infertilitate), că nu poți participa la evenimente sociale decât în funcție de perioada menstruației sau pentru că ești condiționată de existența unei toalete și a intimității.

Închipuie-ți că prietenii, familia, soțul, partenerul și cel mai grav medicii îți spun că nu ai nimic, că exagerezi, că ești prea sensibilă. Apoi, trebuie să dai mii, chiar zeci de mii de euro că să-ti recuperezi viața. Noi nu trebuie să ne închipuim. Noi așa trăim. Grupul pe care l-am creat de la 0 are 11.000 de membri. 11.000 de femei (și câțiva bărbați) care suferă îngrozitor, unele nu știu ce e cu ele, iar medicii nu le lămuresc, altele știu ce e cu ele, dar nu pot convinge niciun medic să le ajute sau să le ia în serios!

Ce altă boală știi care să fie atât de ignorată și care lasă atâtea femei în suferință? Femeile cu endometrioză nu doar că trebuie să-și pună singure diagnosticul, dar trebuie să lupte cu toată lumea pentru dreptul la o viață normală. Asta îi include pe șefii care nu consideră că durerile menstruale severe sau orice dureri specifice femeilor justifică absența de la muncă sau tratament special.

Asta îi include pe partenerii care le acuză de lipsă de interes, de sensibilitate exagerată sau manipulare. Nu am degete la mâini să îți exemplific de câte ori am primit reacția de „ochi dați peste cap" la auzul fiecărei vizite pe care am făcut-o la spital”, ne-a mai spus Elena Andreea Olaru.

În încheiere vă invităm să urmăriți și un interviu cu Dr. Horațiu Roman, la Academia de Sănătate, despre endometrioză:

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News