"Din respect pentru Familia Regală şi pentru istoria poporului român, având în vedere acţiunile ce urmează a fi organizate la Palatul Regal pentru comemorarea Regelui Mihai, BNS a decis să revizuiască modul de organizare a marşului - miting anunţat pentru 12.12.2017, în Piaţa Revoluţiei. Totuşi, luând act de decizia Senatului de a aproba OUG 79/2017, de lipsa de interes a membrilor Parlamentului de a se apleca atent asupra îngrijorărilor exprimate de reprezentanţii lucrătorilor, ai mediului de afaceri şi experţi din mediul academic, suspendarea dezbaterilor pentru modificarea Legii 62/2011, precum şi dispreţul arătat solicitărilor transmise de partenerii sociali, precum şi de faptul că unele din aranjamentele deja angajate pentru organizarea acestei acţiuni nu mai pot fi contramandate, BNS a decis să protesteze în data de 12.12.2017, în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, în intervalul orar 10:00 - 13:00, acţiunea de protest urmând a fi una mai restrânsă decât cea prevăzută iniţial", menţionează sursa citată.
BNS precizează că, prin acţiunea de protest, îşi propune să atragă atenţia Guvernului cu privire la efectele negative, pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, generate de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
"Transferul tuturor riscurilor sociale către salariat, dar şi distrugerea sistemului negocierilor colective condamnă forţa de muncă din România la o precarizare consolidată a relaţiilor de muncă. Drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt ameninţate, şansele pentru relaţii de muncă corecte, bazate pe încredere şi respect reciproc, continuă să se degradeze. Solidaritatea este doar o responsabilitate a salariaţilor, ei trebuie să fie solidari cu bătrânii ce nu mai pot munci, cu copiii, cu cei asistaţi sociali, cu cei privaţi de libertate, etc. Cu salariaţii din România nu va mai fi nimeni solidar de la 01.01.2018!", notează BNS.
Tot marţi, de la ora 11:00, peste 1.000 de reprezentanţi ai Federaţiei IndustriALL BNS vor protesta, tot în faţa Guvernului, faţă de "impozitarea fără precedent a veniturilor salariaţilor".
De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.
Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui