Apelul BNS către Guvern pentru revendicările Federației Naționale Sindicale ,,Ambulanța”
BNS cere Guvernului să trateze cu seriozitate revendicările Federației Naționale Sindicale ,,Ambulanța”.
BNS solicită Guvernului soluții imediate pentru încetarea protestului din serviciile de ambulanță.
BNS, susținere deplină pentru solicitările Federației ,,Ambulanța.
Blocul Național Sindical (BNS) își exprimă sprijinul ferm pentru membrii Federației Naționale Sindicale ,,Ambulanța" și pentru liderii care au decis să intre în greva foamei, precum și pentru angajații din toate serviciile de ambulanță care protestează împotriva condițiilor de muncă necorespunzătoare.
Federația Națională Sindicală "Ambulanța" din România, afiliată la Blocul Național Sindical, a adus în atenție o serie de probleme cu privire la nerecunoașterea condițiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenție din serviciile de ambulanță își desfășoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă și protecție socială și prin votul plenului din Camera Deputaților, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și a Casei Naționale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii.
BNS înțelege și susține pe deplin eforturile acestora de a atrage atenția asupra problemelor semnalate. BNS solicită Guvernului României și autorităților implicate să ia în considerare cu seriozitate revendicările Federației Naționale Sindicale ,,Ambulanța" și să intre într-un dialog constructiv pentru a identifica soluțiile necesare.
BNS subliniază importanța recunoașterii eforturilor depuse de personalul din Serviciul de ambulanță în asigurarea serviciilor medicale de urgență și consideră că este crucial să se găsească rezolvări rapide și eficiente pentru aceste probleme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News