BNR, monedă din argint inspirată de cel mai vechi document scris în limba română. Cât valorează
Banca Naţională a României lansează, începând de luni, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema "500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung"
Banca Naţională a României lansează, începând de luni, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema "500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung", cel mai vechi document păstrat scris în limba română, potrivit unui comunicat al băncii, potrivit Agerpres.
Moneda are un diametru de 37 mm, greutate 31,103 g, cant zimţat şi calitate proof. Aversul monedei redă o imagine a Casei Sfatului din Braşov, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României şi anul de emisiune "2021". Reversul monedei prezintă un fragment din textul Scrisorii lui Neacşu din Câmpulung, inscripţia circulară "Scrisoare lui Neacşu din Câmpulung" şi anul "1521" plasat într-un sigiliu.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 1.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare.
Conform BNR, monedele din argint cu tema 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung, cel mai vechi document păstrat scris în limba română, au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Monedă din argint dedicată lui Theodor Pallady
În luna aprilie, BNR a mai lansată, de această dată dedicată lui Theodor Pallady, la 150 de ani de la naștere.
Banca Naţională a României lansat atunci în circuitul numismatic o monedă din argint, cu tema „150 de ani de la nașterea lui Theodor Pallady”. Valoarea nominală este de 10 lei, iar preţul de vânzare este de 440 de lei. Potrivit BNR, moneda de argint care se lansează în circuitul numismatic începând cu data de 4 mai redă un detaliu al Muzeului ,,Theodor Pallady” din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2021”.
Reversul monedei prezintă portretul și numele pictorului Theodor Pallady și anii între care a trăit acesta „1871-1956”. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Potrivit BNR, preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 440 de lei, scrie Mediafax.
Monedele din argint cu tema „150 de ani de la nașterea lui Theodor Pallady” au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema „150 de ani de la nașterea lui Theodor Pallady” se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News