Guvernul a anunțat: interzicem exporturile (grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, ulei de semințe, zahăr, produse de brutărie și patiserie, biscuiți, turte sau alte reziduuri solide rezultate din produsele din domeniul cerealelor sau de panificație). Deși inițial s-au blocat la graniță tiruri cu produse, ulterior Ludovic Orban a revenit cu lămuriri: nu se interzic exporturile intracomunitare, pentru că suntem o singură piață, ci cele extracomunitare. Aparent, cu această clarificare, lucrurile au fost lămurite, însă, în realitate, situația e departe de a sta astfel.
Adrian Rădulescu, președintele Asociației Fermierilor, a explicat, pentru DCNews, că ”Nimeni n-a văzut niciun ordin, a fost o discuție în ședință în Guvern, care a aruncat pe toată lumea în ceață. La contractele care sunt deja încheiate, plătești despăgubiri dacă le oprești. Nu știe nimeni ce cantități erau contractate pentru export extracomunitar, pe ce perioadă, etc. În primul rând, trebuie să calculezi cât e nevoie. Acum, necesarul de grâu e acoperit până-n luna mai și din iunie se mai scotea de la rezerva de stat 170 de mii de tone, apoi, venea noua recoltă a grâului. România produce, în total, vreo 30 de milioane de tone. Cât e necesar pentru consumul intern, ca să limitezi exporturile extracomunitare? Pentru a nu rămâne fără pâine România, dacă apare o criză, trebuie să cumperi cereale, nu să oprească Guvernul exporturile. Nu se știe cât, cum, trebuie să există un plan de nevoi. În plus, în momentul de față, agricultorii făceau contracte pe baza recoltei viitoare, ca să finanțeze lucrările agricole, deci anunțându-se că opresc exporturile, nu se mai fac contracte, agricultorii au rămas fără finanțare. Oamenii sunt speriați pentru că nu mai știu unde, cui, când își vor vinde recolta. În țară, nu sunt capacități de procesare. A fost o chestie de PR care perturbă piața și oamenii nu știu ce să facă. Lipsa de predictibilitate afectează piața, cauzează pagube, prejudicii fermierilor, procesatorilor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui