Data publicării:

Blinken i-a cerut lui Lavrov retragerea trupelor ruse de la frontiera ucraineană

Autor: Julia Pandi | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Sursă foto: Facebook U.S. Department of State
Sursă foto: Facebook U.S. Department of State
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken 'l-a îndemnat' marţi pe omologul său rus Serghei Lavrov la o 'dezescaladare imediată şi la retragerea' trupelor ruse de la frontiera ucraineană, reiterându-şi totodată 'disponibilitatea' de a continua dialogul 'de fond' cu Moscova pe căi diplomatice, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat după convorbirea telefonică dintre cei doi miniştri de externe.

'Secretarul de stat a subliniat voinţa SUA, în mod bilateral şi împreună cu aliaţii noştri şi partenerii, de a continua un schimb substanţial cu Rusia pe probleme de securitate reciprocă', a declarat diplomaţia americană.

'El a subliniat că o nouă invazie în Ucraina ar duce la consecinţe rapide şi severe', menţionează Departamentul de Stat în comunicat.

Blinken a cerut Rusiei retragerea trupelor de la frontiera cu Ucraina

Blinken 'a cerut Rusiei o dezescaladare imediată şi retragerea trupelor şi echipamentelor de la frontiera cu Ucraina', conform aceluiaşi text.

De asemenea, secretarul de stat american 'a îndemnat Rusia să privilegieze calea diplomatică' mai degrabă decât conflictul. Şeful diplomaţiei americane, conform documentului, a subliniat în convorbirea cu Lavrov 'angajamentul SUA faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, precum şi dreptul tuturor ţărilor de a-şi determina singure politica externă şi alianţele'.

SUA acuză Kremlinul de pregătirea unei invazii în Ucraina

SUA acuză Kremlinul de pregătirea unei invazii în Ucraina, ţară care se confruntă deja din 2014 cu un conflict în estul ţării între trupele guvernamentale şi separatişti proruşi sprijiniţi de Moscova. Moscova neagă orice fel de intenţii belicoase, dar condiţionează detensionarea situaţiei de acordarea unor garanţii de securitate. Această convorbire telefonică este prima între cele două puteri rivale de când Statele Unite şi NATO au transmis săptămâna trecută Moscovei răspunsul lor scris la cererile formulate, tot în scris, de Kremlin la jumătatea lunii decembrie. În special, Rusia a cerut garanţie juridică că Ucraina şi alte ţări din fosta Uniune Sovietică, situate în vecinătatea sa, nu vor adera niciodată la NATO.

Occidentul şi-a accelerat pregătirile pentru sancţiuni economice împotriva Rusiei

Pentru a descuraja Moscova de la orice fel de agresiune, Occidentul şi-a accelerat pregătirile pentru sancţiuni economice. SUA, care fel ca Marea Britanie reprezintă una din destinaţiile de investiţii preferate de marii oameni de afaceri ruşi - au declarat luni că vor să lovească în averile apropiaţilor Kremlinului.

Casa Albă: Există o posibilitate clară ca Rusia să invadeze Ucraina

Casa Albă apreciază că există o 'posibilitate clară' ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie, dar guvernul ucrainean a minimalizat acest avertisment, insistând că nu vede o înrăutăţire a situaţiei mai mare decât cea observată anterior, notează EFE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel