Data publicării:

Blejnar solicită CNA să ia măsuri împotriva celor care îl acuză prin mass-media

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
blejnar-anaf-
blejnar-anaf-

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, solicită Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să ia măsurile necesare ca urmare a acuzaţiilor nedovedite din mass-media.

"Este inadmisibil ca de zile întregi prin faţa telespectatorilor să se plimbe aceiaşi detractori fără nicio dovadă, iar nimeni să nu se sesizeze. De aceea solicit CNA să ia măsurile ce se impun în baza Deciziei nr.187/2006, articol 42 şi a articolului 30 din Constituţia României care stipulează foarte clar că «libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine»", se arată într-un comunicat al ANAF, citat de Mediafax.

"Prioritatea mea şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în această perioadă, este de a implementa cu succes cel mai mare proiect al instituţiei din ultimii 20 de ani, destinat mediului de afaceri şi anume declaraţia unică privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate - D112 şi nu de a intra în polemici, la nesfârşit, pe aceleaşi subiecte aberante", a mai spus Blejnar în comunicat.

În ultima perioadă preşedintele ANAF a fost acuzat în repetate rânduri atât de oameni politici din opoziţie, dar şi de unul din foştii angajaţii din Vamă că el ar fi "regina" de pe tabla de şah a corupţiei din vămi, acuzaţii pe care le-a respins de fiecare dată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel