În războiul predării puterii guvernamentale a apărut un inutil cartof fierbinte, care este aruncat acum dintr-o parte în alta: „Dacă este bine că Sorin Grindeanu, persoana desemnată de PSD să fie premier, a făcut sau nu cursuri la Academia Națională de Informații?”. Mutarea în acest plan (adică dacă este bine sau rău) a discuției, indiferent la cine se referă, este o mare greșeală.

A face cursuri la SRI – adică a urma un program de perfecționare în domeniul securității naționale, aproape că ar trebui să fie o obligație a fiecărui viitor decident, indiferent dacă provine din politică, justiție sau mediul de afaceri. Asta, bineînțeles, dacă vrea să înțeleagă mai bine amplul fenomen al securității naționale și modul de funcționare al instituțiilor care răspund prin lege de ea. Școlirea de acest tip răspunde, înainte de orice, unei utile nevoi de însușire a conceptelor și a limbajului de specialitate, pentru a putea face un prim pas înspre înțelegerea și implicit corecta relaționare cu serviciile speciale, în mod funcțional. Deci, a studia la SRI este de bine, iar obligația Academiei, care are dublă subordonare – administrativă a SRI, iar educațională și funcțională – a Ministerului Educației –este de a dezvolta și de a pune la dispoziția civililor astfel de cursuri.

 

Cum funcționează aceste programe de studiu?

Studiile în domeniul securității naționale, care vizează mai ales persoane din alte sfere decât lucrători în domeniul intelligence, au o durată relativ scurtă, care se poate întinde de la două săptămâni până la trei-șase luni. Mai exact, cel care vizează efectuarea unor astfel de cursuri, își depune dosarul de concurs, după ce își ia informațiile publice de pe site-ul Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul București sau în situația în care instituția din care face parte, răspunde unei invitații oficiale a SRI. Din acest punct de vedere, mult mai ofensivi în a invita persoane care au funcții de decizie sau care își doresc să fie decidenți, a fost Ministerul Apărării Naționale, prin intermediul Colegiului Național de Apărare – promotor, la rândul său, al unor bune cursuri în domeniul științelor militare, râvnite și ele.

Efectuarea Colegiului Național de Informații este, într-un fel, pentru cine are capacitatea să înțeleagă, unul dintre primii necesari pași pe care un decident trebuie să-i facă înspre întregul ansamblu al controlului factorului civil asupra serviciilor de informații. Acest tip de activitate este preluată de la serviciile unor țări cu democrații mult mai vechi ca România și datează încă de la începutul anilor 2000. Cei mai mulți dintre cei care au audiat prelegerile lectorilor invitați, par a fi înțeles mai multe pe parcursul programului. Mai concret, un astfel de program, dar mai ales interacțiune cu alte persoane, din alte instituții, te pune în contact mai accelerat cu niște realități pe care altfel nu prea aveai cum să le descoperi.

Dacă efectuarea acestor programe de studiu aduc sau nu plusvaloare celui care le absolvă, stă în capacitatea fiecărui cursant de înțelegere și în cât citește suplimentar. Probabil singurul caz în care ele n-ar fi utile cuiva, este acela în care te înscrii, ești admis dar nu participi, luând practic pe nedrept locul altcuiva.

A separa deci România în absolvenți sau ne-absolvenți ai Academiei Naționale de Informații, chiar și în război instituțional fiind, rămâne o greșeală. Ținta este greșită și trebuie degrabă mutată.

Separarea politicului de servicii începe cu legiferarea politicului militar

 

Separarea politicului de servicii, așa cum a spus Liviu Dragnea că își dorește, trebuie să înceapă cu schimbarea legii. Această reformă stă în puterea Parlamentului.

Este nevoie de mandate de maximum trei ani pentru prim-adjuncți, nu mai mult de două (și primul-adjunct, indiferent cât a efectuat din mandat, să nu rămână după plecarea directorului civil). A doua măsură vizează întărirea comisiei de control parlamentar. Aceasta este o și mai mare provocare. Cum vor pătrunde niște civili (parlamentari) într-o lume inaccesibilă lor, în primul rând din lipsă de instrumente și apoi cunoaștere? Va fi „safe” ca un civil, care nu poate fi controlat apoi, să dețină secretele unor servicii de informații? Deci…începe o poveste lungă!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News