Blaga: PDL e pe un trend pozitiv, deși mulți ne cântau prohodul
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Președintele PDL, Vasile Blaga, spune că, în ciuda predicțiilor din această primăvară, când mulți "cântau prohodul" partidului său, democrat-liberalii au rezistat cu stoicism. În opinia lui Blaga, 2013 a fost un an greu pentru PDL, o formațiune "lovită și din față și din spate".

"Iată că lucrurile nu stau deloc aşa, cum au dorit unii, ci dimpotrivă, partidul se află pe un trend pozitiv. La sfârşitul lunii octombrie am atins un plafon strategic de 20% şi sunt convins că, prin munca noastră, această creştere va continua", a spus Blaga, marți, la lucrările Consiliului de coordonare județean al PDL Teleorman.

Conform Agerpres, "Blaga a reiterat că PDL va merge singur la alegerile europarlamentare 'pentru a-şi demonstra forţa şi a arăta că este cel mai puternic partid al dreptei româneşti', iar după aceea se poate 'discuta cinstit despre unificarea dreptei, dar şi până atunci sunt posibile discuţii, pe principii şi valori, susţinând chiar şi proiecte comune".

Președintele PDL a vorbit în fața celor aproximativ 500 de participanți și despre "minciunile USL din campania electorală", care merg de la locurile de muncă până la gazele de șist.

În cadrul Consiliului de coordonare judeţean al PDL Teleorman urmează a se alege Biroul Permanent Judeţean şi preşedintele organizaţiei, singurul candidat fiind fostul deputat şi prefect Teodor Niţulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel