Blaga: O parte a interviului din China a avut o exprimare nefericită
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat marţi, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional, că o parte a interviului său pe care l-a acordat în China a avut o exprimare nefericită, precizând, totodată, pentru înlăturarea oricărei speculații, că PDL este profund ataşat valorilor europene.

"Interviul din China a avut o parte, să-i spun aşa, o exprimare nefericită şi asta a produs anumite controverse, dar vreau să spun că am citit cu atenţie intervenţiile celor de bună credinţă. Pe de altă parte, un lucru este foarte clar şi pentru a înlătura orice speculaţie declar încă o dată că Partidul Democrat Liberal este profund ataşat valorilor europene şi a demonstrat acest lucru prin fapte pe tot parcursul anului trecut apărând statul de drept, instituţiile statului, drumul nostru euro- atlantic, deci nu există nicio problemă din acest punct de vedere", a declarat Vasile Blaga, adăugând că şi-a informat colegii din conducerea partidului despre acest subiect, potrivit rtv.net.

La jumătatea acestei luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, aflat într-o vizită în China, alături de alți lideri ai partidului, a vorbit la un post de radio din China despre valorile comune pe care le împărtăşesc PDL şi Partidul Comunist Chinez, afirmație aspru criticată de mai mulți colegi de partid sau foști democrat-liberali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel