Partidul Democrat Liberal va fi reprezentat la Congresul Partidului Popular European din 6-7 martie, de la Dublin, de președintele Vasile Blaga, care conduce o delegație formată din 35 de persoane, a precizat pentru DC News Adriana Săftoiu, purtătorul de cuvânt al formațiunii din Modrogan.
Aproximativ 2.000 de membri ai familiei populare europene urmează să-l aleagă pe candidatul PPE la președinția Comisiei Europene. La Congresul din Irlanda au fost invitați și populari de soi, oameni de stat și de guvern precum Antonio Samaras, premierul Greciei, Mariano Rajoi, prim-ministrul Spaniei, sau Traian Băsescu, președintele României. Șefii de stat nu au, teoretic, culoare politică, dar de regulă sunt invitați la reuniunile de partid.
Înainte de ruptura dintre PDL și Traian Băsescu, șeful statului obișnuia să reprezinte popularii din România la reuniunile PPE, chiar dacă, procedural, această sarcină îi revenea lui Vasile Blaga.
PDL și UDMR sunt singurele partide din România parte a celei mai mari familii europene, aceea a popularilor.
Fostul premier al Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, are cele mai mari șanse să devină candidatul PPE la președinția Comisiei Europene, mai ales după ce cancelarul Germaniei, Angela Merkel, i-a declarat public sprijinul său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva