Blaga îi reproșează lui Ponta că face pe fecioara neprihănită
Președintele PDL, Vasile Blaga, consideră că România nu este guvernată, în timp ce premierul Victor Ponta face pe "fecioara neprihănită", deși se află la conducerea Executivului de aproape un an de zile.
Vasile Blaga a declarat, joi, la Constanța, că ”În țară nu se întâmplă nimic, țara nu este guvernată. Suntem la mijlocul lui ianuarie și încă nu avem buget. Probabil că nu îl vom avea decât la sfârșitul acestei luni. Premierul, printr-o șuetă televizată, a încercat să îndulcească prezentarea viitoare a unui buget în parlament, vizavi de care nu știm care sunt măsurile de creștere economică, cât prognozează domnul Ponta creșterea economică, care va fi deficitul bugetar în 2013, care va fi rata inflației”, a arătat liderul PDL, citează NewsIn.
Pentru a scoate în evidență minciunile guvernului Ponta, PDL va depune toate amendamentele pe care PSD le-a depus în perioada în care ei erau în opoziție, la bugetul pe 2012. Este vorba despre circa 9.000 de amendamente, dintre care 1.200 numai pentru locuri sfinte, a mai precizat Blaga.
El a precizat că va mai depune amendamente pentru respectarea legii. El s-a referit la indexarea pensiilor cu 4%. ”Este o încălcare flagrantă a legii. Legea spune că pensiile trebuie indexate cu inflația, care este spre cinci, și cu jumătate din creșterea salariului net pe economie. Domnul Ponta face pe fecioara neprihănită, dar este la putere de aproape un an de zile”, a afirmat Vasile Blaga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News