După Cristian Tudor Popescu, opera președintelui ar trebui cercetată de alde Neamțu, la Institutul de Investigare a Crimelor Onanismului. CTP a pus, de cele mai multe ori, un diagnostic corect în cazul pacientului Băsescu. A semnalat primul greșeala capitală făcută de marele carismatic, atunci când a rânjit, pe 6 mai 2010. A anticipat, cu ani buni, rezultatul real al referendumului din 2012,  avertizându-l pe ”popular” că își roade popularitatea cu dinții, fărâmă cu fărâmă, de fiecare dată când deschide gura doar fiindcă îl mănâncă limba. De data asta, nu are dreptate.

Implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală are sens, dacă o privești din perspectiva păstrării scaunului de la Cotroceni. În cei doi ani care i-au mai rămas președintelui, USL are timp destul să se erodeze la guvernare. Dacă serviciile, procurorii, cesemiștii și ceceriștii nu trec de partea poporului (și iată că, până acum, nu au făcut-o) meciul se joacă până în 2014. Anul viitor e dificil pentru partidul aflat la guvernare, iar dacă tendințele din sondaje se inversează, e greu să mai pornești a treia suspendare.

Însă, ca să reziste tsunami-ului electoral din 9 decembrie,  Băsescu are nevoie de  o ancoră în Parlament. Nu îi este indiferent scorul ARD. Că sprijină partidul din interes personal sau că e altruist, chiar nu contează. Până aici lucrurile sunt clare.

Nebuloasă e strategia de campanie. De ce au revenit portocalii la discursul din 2011? Dacă vă amintiți, planul viza fie fracturarea USL, fie coborârea Uniunii  sub pragul de 50 la sută. De aceea, s-a inventat PP-DD, care să aspire nemulțumiții, înainte ca aceștia să ajungă la Ponta-Antonescu.

Odată ce sondajele ( și mai ales cele 7,4 milioane de la români)  au arătat limpede că planul de contenție a eșuat,  strategiile politice recomandau un alt discurs: asumarea greșelilor (full apology), punerea de cenușă în cap (mortification), intrarea în grațiile publicului (ingratiation) și asumarea unui nou rol în viitor, respectiv de cenzor al Puterii.  Adică o campanie tipică pentru un partid de Opoziție, care solicită voturi pentru echilibrul democratic și pentru existența unei alternative, în caz că noua guvernare eșuează.

Vasile Blaga, în ultima sa apariție televizată din campanie, a încălcat punct cu punct toate recomandările.  Dacă pe Băsescu îl poți bănui că sacrifică PDL din egoism, pe Blaga în niciun caz nu-l poți suspecta de așa ceva. Atunci, de ce să facă Blaga trimiteri obsesive la referendum, aducând aminte celor 7,4 milioane de oameni cum să voteze? De ce să-i irite cu teme europene? De ce să amenințe, exact ca Băsescu? Urmăriți discursul lui Blaga, de la Realitatea, și discursurile lui Băsescu: nicio diferență, de idei, sau de stil. Fac parte din aceeași campanie.

Explicația: s-a trecut la Planul C, pentru că nu mai sunt speranțe de reușită pentru Planul B. ARD și Traian Băsescu se bat cu disperare pentru locul doi. Marea spaimă nu mai e că USL va face 60 la sută, ci că ARD se va clasa sub PP-DD. Ca urmare, campania se întoarce la un discurs agresiv, de confruntare cu liderii USL, de condamnare a comunismului și anti-occidentalismului. Este vizat electoratul băsist dur, cei care urăsc atât de puternic ori se tem atât de tare încât nu mai pot analiza mesajele propagandei.

Dacă , acum un an, Băsescu plănuia  majorități născute din regionalizare, comasarea votului și spargerea USL, acum își caută salvarea în cele 15 procente care ar plasa ARD cu un vot peste ”cvorum”. Adică peste pragul rușinii de  a fi bătut de PP-DD.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News