Data publicării:

BLACK FRIDAY 2021. Capcanele în care cad românii și cum pot fi evitate

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Vinerea neagră ar putea fi vinerea capcană.

Alegeri prezidentiale 2024

Black Friday este exemplul perfect pentru achiziționarea impulsivă. Se apelează la anumite trucruri psihologice care să îi determine pe consumatori să își dorească mai mult, fără să aibă cu adevărat nevoie de respectivul produs.

„Reclama care se face va creea o stare emoțională a cumpărătorului. De cele mai multe ori, emoția bate rațiunea. Oamenii vor reacționa la anumiți stimuli, culori, muzică, numere. Noi cumpărăm cu ochii”, a spus, miercuri, la Antena 3, psihologul Dragoș Pătrașcu.

„Avem, nu avem nevoie, trebuie să cumpărăm. Suntem societatea care are minim două televizoare în casă. Partea emoțională este cea care necesită validare. Când cumpărăm ceva, avem o stare de bine, datorită serotoninei din creier”, a mai spus acesta.

Majoritatea persoanelor cumpără pe fond emoțional. De cele mai multe ori, nu avem nicio logică pentru care am achiziționat un obiect. Specialiștii spun că există metode pentru a ne feri de impulsul de a cumpăra, atunci când dorința este mai mare decât nevoia.

Cinci sfaturi pentru a nu cumpăra impulsiv:

- respectaţi un buget prestabilit

- urmăriţi evoluţia preţurilor

- comparaţi preţurile

- faceţi o listă cu produse

- nu cheltuiţi economiile

Este important, însă, ca fiecare consumator să devină conștient de tacticile de marketing folosite de comercianți și să achiziționeze doar produsele care reprezintă o necesitate, nu un moft.

Dacă ai sesizat un produs cu reducere falsă de BLACK FRIDAY 2021, poți depune plângere

Poți face plângere la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. În acest fel, organele abilitate sunt puse sub presiune și "trebuie" să ia măsuri.

„Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice”, conform art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Cine poate depune o reclamaţie la ANPC

„Consumatorul – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”, conform art. 2, pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată.

- Reclamaţiile şi sesizările adresate ANPC pot fi depuse doar de către consumatori persoane fizice.

- Divergenţele între operatorii economici nu intră în sfera de competenţă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

„Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează”, conform art. 7 din O.G. nr. 27/2002.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel