Bitcoin, în cădere
Cea mai populară dintre monedele virtuale, Bitcoin, dar și alte criptovalute care au crescut la sfârșitul anului trecut, au afisat marți o tendință de scădere.
"Bitcoin a trecut sub pragul de 12.000 de dolari, pe care l-a depășit în decembrie anul trecut", a comentat David Madden, de la CMC Markets UK.
Cu puțîn înainte de Crăciun, moneda virtuală sărise deja de 20.000 de dolari.
Toate criptomonedele au fost afectate de scădere.
La mijlocul zilei de marți, ethereum, rippla și bitcoin afișau pierderi de 12,41%, 19,16% și, respectiv, 15,51%, potrivit platformei coinmarketcap.com.
În opinia specialiștilor, această mișcare poate fi considerată drept consecință a avertismentelor privind înăsprirea măsurilor împotriva criptomonedelor, în special în Coreea de Sud și China.
Săptămâna trecută, guvernul sud-coreean a anunțat că Seul se pregătește să interzică platformele de tranzacționare a criptomonedelor.
Potrivit unei analize a societății Capital economics, Coreea de Sud găzduiește "unele dintre cele mai mari astfel de plaforme pentru bitcoin".
Piețele s-au agitat, de asemenea, pe fondul zvonurilor conform cărora China ar intenționa să interzică total bitcoin.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News