Data actualizării:
Data publicării:

Biserica Iancu Vechi-Mătăsari, ocrotită de Sf. Mc. Eustaţie, Teopista, Agapie și Teopist, la hramul de toamnă

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: basilica.ro
Foto: basilica.ro

Biserica parohiei Iancu Vechi-Mătăsari, situata în bulevardul Pache Protopopescu, nr. 90 A- Piata Iancului, este singurul locaş de cult din București care păstrează părticele din moaștele Sfinților M. Mc. EUSTAȚIE, ale soției sale TEOPISTA și ale fiilor lor AGAPIE și TEOPIST. Aceasta a fost  o familie creștină martirizată pentru credința în Hristos la Roma în jurul anilor 122-123, în timpul împăratului roman Hadrian (117-138). Cei patru mucenici sunt prăznuiți în fiecare an la 20 septembrie.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit documentelor din arhiva parohiei, părticele din moaștele Sfinților Mucenici Eustație, Teopista, Agapie și Teopist, au fost aduse la biserica Iancu Vechi - Mătăsari în anul 1840 de către un credincios din București, Mihai Zidaru, de la Baia (județul Suceava), prima cetate de scaun a Moldovei (secolul al XIV-lea). De atunci, acestea sunt păstrate ca un dar de mare preț al bisericii Iancu Vechi-Mătăsari și venerate cu evlavie.

Hramul de toamna al bisericii Iancu Vechi-Matasari se va desfaşura dupa următorul program:

DUMINICA (19 septembrie)

8:00-9:30  - Slujba Utreniei930-945 - Procesiune în jurul bisericii cu racla în care sunt păstrate părticele din moaştele Sfinţilor ocrotitori şi aşezarea acesteia spre venerare pe spaţiul verde din curte     945 - 1130 - Sfânta Liturghie

------------------

17:30-18:30 - Slujba Vecerniei cu Litie1830-1845 - primirea si sfinţirea icoanei Sf. M. Mc. Eustaţie - oferită în  dar de Federaţia Asociaţiilor Vânătoreşti din România [FeAV]1845-1945 -  Concertul „Bucuria credinţei” - susţinut de corurile mixte Canticum si Vox Coelestis ale parohiei, cu participarea grupului de corn de vânătoare al FeAV

LUNI [20 SEPTEMBRIE]

8:00-9:30 - Slujba Utreniei

9:30-11:30 - Sf. Liturghie

11:30-12:00 - Slujba Parastasului pentru ctitorii, slujitorii si membrii  comunităţii parohiale trecuţi la cele veşnice

Anul acesta la evenimentele din prima zi a hramului vor participa reprezentanţi ai Federațiilor Asociațiilor Vânătorești din România [FeAV ] care îl au ca ocrotitor pe Sf. M. Mc. Eustaţie.

* * *

Sfântul Mare Mucenic Eustație a fost un vestit comandant în armata împăratului roman Traian (98-117), care înainte de a se converti la credința în Hristos se numea Plachida. În timp ce se afla la vânătoare, Plachida a întâlnit o cireadă de cerbi pe care a început să o urmărească. La un moment dat, între coarnele unui cerb, a văzut strălucind chipul Mântuitorului Iisus Hristos pe Sfânta Cruce, iar o voce din cer i-a spus: Pentru ce mă gonești Plachida? Eu sunt Hristos. Mergi la unul dintre preoții mei care îți va arăta calea pe care să o urmezi! Plachida a mers la un preot din Roma care i-a predicat învățătura creștină, apoi a primit Taina Sfântului Botez împreună cu toată familia lui.

El a fost botezat cu numele de Eustație, soția sa a primit numele de Teopista, iar cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist. Nu peste multă vreme, Eustație și-a pierdut averea, soția sa a fost luată în robie, iar cei doi fii au fost răpiți de fiare sălbatice. Sărac și îndurerat, dar cu nădejde în Dumnezeu, Eustație a trăit cincisprezece ani într-un sat din Egipt ca păstor al oilor și paznic al pământurilor unui om bogat.

În urma unei înfrângeri pe câmpul de luptă, împăratul Traian și-a adus aminte de viteazul său comandant Plachida pe care l-a rechemat la Roma. Pe drumul de întoarcere, cu ajutorul lui Dumnezeu, Eustație și-a reîntâlnit soția si pe cei doi fii. Datorită iscusinței militare a Sfântului Eustație, împăratul Traian i-a învins pe dușmani și i-a redat comandantului său demnitatea inițială.

În timpul împăratului roman Hadrian (117-138), Eustație și familia sa au avut din nou de suferit. Când a aflat că sunt creștini, împăratul i-a obligat să jertfească idolilor. Eustație, Teopista și cei doi fii ai lor, Agapie și Teopist, au refuzat, astfel că au fost aruncați în groapa leilor, care nu s-au atins de dânșii. Atunci, împăratul a poruncit să fie aruncați într-un cuptor de aramă înroșit.

După moartea lor martirică, creștinii din Roma au luat cinstitele lor trupuri și le-au îngropat după cuviință, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce este minunat întru Sfinții Săi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel