"Codul acesta fiscal, Legea 227 (Legea 227/2015 - n. r.) şi, atenţie, vorbesc doar de Codul fiscal, nu şi de Codul de procedură fiscală, care are probleme poate şi mai mari decât Codul fiscal, a fost modificat de patru ori înainte să intre în vigoare, unele modificări fiind semnificative. În total, în doi ani, a fost modificat prin 20 de ordonanţe de guvern, ordonanţe de urgenţă de guvern, legi de modificare a Codului fiscal sau legi de aprobare a ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă. Avem nu numai modificări, dar avem deja modificări ale modificărilor în doi ani de zile. Anul 2017 este, din punct de vedere fiscal, un coşmar. Lucrez de 22 de ani, 23 în curând, în condiţiile în care toată profesia are 25 de ani în România. În 23 de ani nu îmi aduc aminte de un an mai rău în fiscalitatea românească decât anul acesta", a afirmat Gabriel Biriş.
Potrivit acestuia, pe textul OUG nr. 79/2017 de modificare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal nu au existat întâlniri la Ministerul de Finanţe.
"Este prima modificare mare a Codului unde nu au existat niciun fel de discuţii. Să nu ne mirăm că sunt atâtea prostii în el. Dacă vă uitaţi, inclusiv greşeli de gâgă. În momentul în care au pus în tabel deducerile, nu le-au pus liniar la zero, deducerile personale şi, dacă veţi calcula netul la 3.650 de lei, vă dă mai mic decât netul la 3.550 de lei. Acestea erau chestiuni care la o simplă întâlnire cu consultanţii ieşeau şi nu se făceau de ruşine", a subliniat specialistul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă